Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, joi, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cei doi oficiali urmând să susţină şi o declaraţie de presă comună, în contextul inaugurării scutului antirachetă de la Deveselu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Prezidenţială anunţă că secretarul general al NATO va face o vizită oficială în România.

Conform sursei citate, Jens Stoltenberg va sosi la ora 8.55 la Palatul Cotroceni, unde va fi primit de către Klaus Iohannis. După o serie de convorbiri bilaterale, Klaus Iohannis şi Jens Stoltenberg vor susţine o declaraţie de presă comună la ora 9.40.

Iohannis şi Stoltenberg s-au mai întâlnit la Palatul Cotroceni la începutul lunii iulie 2015.

Joi, la Deveselu are loc inaugurarea scutului antirachetă, în prezenţa premierului Dacian Cioloş.

Scutul antirachetă de la Deveselu este funcţional din decembrie 2015.

"Aş vrea să clarific pentru ce anume a fost construit acest sistem antirachetă şi, mai important, pentru ce nu a fost construit. În primul rând, sistemul antirachetă de la Deveselu este menit să contracareze ameninţările venite din afara Europei. Aşa cum a spus şi domnul ministru Lazăr Comănescu, nu este, repet, nu este, îndreptat împotriva Rusiei şi nici nu deţine capabilităţi menite să ameninţe Rusia", a subliniat ambasadorul SUA la Bucureşti Hans Klemm, în cadrul unui eveniment organizat atunci de MAE pentru a marca capabilitatea tehnică a facilităţii antirachetă de la baza Deveselu.

În 8 martie, Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că alianţa nord-atlantică intenţionează să-şi intensifice prezenţa în flancul său estic, inclusiv în Marea Negră, Stoltenberg remarcând, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Dacian Cioloş, intensificarea prezenţei militare ruseşti în zonă.

”Marea Neagră este de o mare importanţă nu doar pentru România, dar şi pentru NATO. Am observat o intensificare a activităţii Rusiei în zonă, imediat după anexarea ilegitimă a Crimeei”, a declarat Jens Stoltenberg, menţionând că amplificarea activităţii forţelor navale ruse nu se limitează doar la Marea Neagră, manifestându-se şi în Marea Baltică şi Marea Barents.

În acest context, Jens Stoltenberg i-a dat asigurări premierului român că NATO este decisă să-şi consolideze capacităţile militare din zona ţării noastre. ”NATO îşi întăreşte prezenţa avansată în flancul estic, în special în România (...) La Varşovia, vom discuta ce putem mai mult pentru a face clar că un atac asupra unui membru al alianţei, va fi un atac asupra tuturor”, a spus secretarul general al NATO.

În schimb, Stoltenberg a recomandat României să continue politica de a creşte gradual bugetul Apărării până la nivelul de 2% din PIB, asumat de statele membre NATO.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.