Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său italian, Sergio Mattarella, aflat într-o vizită oficială în România, cei doi şefi de stat urmând să susţină o declaraţie de presă comună în jurul orei 12.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe agenda discuţiilor bilaterale se află stadiul implementării Parteneriatului strategic dintre cele două ţări.

În jurul orei 12.00, Klaus Iohannis şi Sergio Mattarella vor susţine o declaraţie de presă comună.

”În cadrul discuţiilor vor fi identificate modalităţile cele mai eficiente de dezvoltare şi intensificare a Parteneriatului Strategic Consolidat dintre cele două ţări, prin acordarea unui nou impuls politic relaţiei bilaterale, inclusiv în condiţiile în care prezenţa unei comunităţi româneşti masive în Italia şi a unei însemnate comunităţi italiene de afaceri în România aduce o valoare adăugată semnificativă acesteia”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Cei doi şefi de stat vor discuta şi subiectele de pe agenda Summitului NATO de la Varşovia, ce va avea loc în luna iulie. ”Preşedintele României va prezenta evaluarea ţării noastre asupra răspunsului adecvat la provocările complexe cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană, atât în interiorul Uniunii, cât şi în Vecinătatea Estică şi respectiv Sudică ale acesteia”, precizează Administraţia Prezidenţială.

După runda de convorbiri, Iohannis şi Mattarella vor participa la deschiderea Forumului de Afaceri Româno-Italian ”Investiţii italiene în România - Un parcurs european în economia globală”, forum cu atât mai important cu cât Italia este al doilea partener comercial al României, cu schimburi de peste 13 miliarde de euro în 2015 şi primul investitor străin în România prin raportare la numărul de firme deschise.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.