Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, i-a răspuns premierului Viorica Dăncilă, care i-a cerut clarificări cu privire la documentul atribuit Comisiei Europene prin care erau solicitate detalii cu privire la cauze penale vizându-i pe George Becali, Adrian Năstase, Şerban Alexandru Brădişteanu, George Copos, Tudor Alexandru Chiuariu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Cătălin Voicu, Dan Voiculescu. Preşedintele CE a explicat în scrisoarea trimisă Vioricăi Dăncilă că întrebările adresate de CE în scrisoarea trimisă ministrului Justiţiei în 2012 aveau scopul de a ajuta la pregătirea unei misiuni tehnice a Comisiei Europene, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi că CE nu a cerut informaţii legate de fondul cauzelor şi nu a intervenit niciodată în gestionarea cazurilor individuale. De asemenea, Juncker reafirmă în scrisoarea transmisă premierului român că "independenţa sistemului judiciar al României şi capacitatea sa de a lupta eficient împotriva corupţiei reprezintă pietrele de temelie ale unei Românii puternice în Uniunea Europeană".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am citit cu atenţie scrisoarea dumneavoastră din 21 martie 2018 în care aţi solicitat clarificări cu privire la o scrisoare din octombrie 2012 din partea Comisiei către ministrul de Justiţie al României. Permiteţi-mi mai întâi să reiterez importanţa pe care o acord muncii noastre împreună şi, în particular, intensificării implementării recomandărilor rămase din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Am convingerea că acest mesaj a fost clar atât la întâlnirea noastră din 21 februarie, cât şi la vizita prim-vicepreşedintelui Timmermans, din 1 martie 2018", arată Juncker în scrisoarea transmisă premierului Dăncilă.

Preşedintele Comisiei Europene spune că Mecanismul de Cooperare şi Verificare a implicat de la început contacte strânse şi, mai important, cooperarea între Comisie şi autorităţile române.

"Corespondenţa din urmă cu şase ani la care vă referiţi a făcut parte din schimburile de informaţii dintre Comisie şi Ministerul Justiţiei în cadrul Mecanismului, într-o fază a intensificării monitorizării ca urmare a angajamentelor specifice luate de Guvernul român în iulie 2012. Întrebările au fost concepute pentru a ajuta la pregătirea unei misiuni tehnice în noiembrie 2012 şi veţi observa că CE nu a solicitat informaţii referitoare la fondul cauzelor. Comisia nu a intervenit niciodată în tratarea cazurilor individuale. Unul dintre criteriile din cadrul Mecanismului este «Consolidarea progresului deja existent, continuarea investigaţiilor profesioniste, nepartizane în cazurile de corupţie de la nivel înalt». Acest lucru putea fi atins doar prin consultarea informaţiilor solicitate în scrisoare. Una dintre problemele de interes de la acea vreme a fost eficienţa managementului cazurilor de corupţie la nivel înalt şi, mai exact, care este parcursul dosarului spre o decizie finală a unei instanţe de judecată. La acea vreme, au fost înregistrate întârzieri procedurale şi un risc al prescripţiei până la finalizarea judecăţii. Acest lucru explică de ce Comisia a solicitat informaţii cu privire la situaţia actuală şi la etapele procedurale care urmează, informaţii care în mod normal sunt deja accesibile publicului. În raportul din ianuarie 2013, Comisia a salutat gestionarea cazurilor de către instanţe. Întrucât Comisia continuă să primească o imagine de ansamblu necesară asupra activităţilor sistemului judiciar român, inclusiv în ceea ce priveşte tratarea cazurilor de corupţie la nivel înalt, tema anterioară asupra gestionării cazurilor nu a mai fost considerată necesară în exerciţiul de raportare", spune Juncker.

De asemenea, preşedintele CE reafirmă în scrisoarea transmisă premierului român că "independenţa sistemului judiciar al României şi capacitatea sa de a lupta eficient împotriva corupţiei reprezintă pietrele de temelie ale unei Românii puternice în Uniunea Europeană". 

"Consider că ar trebui să ne concentrăm asupra aspectelor viitoare şi asupra asigurării progresului necesar pentru atingerea obiectivului nostru comun de încheiere cu succes a Mecanismului, completând recomandările rămase”, arată Juncker în finalul scrisorii sale.

În 21 martie, premierul Viorica Dăncilă i-a adresat o scrisoare preşedintelui CE Jean Claude Juncker, cerându-i clarificăr cu privire la documentul apărut în presă şi atribuit Comisiei Europene, prin care erau solicitate detalii cu privire la cauze penale vizându-i pe George Becali, Adrian Năstase, Şerban Alexandru Brădişteanu, George Copos, Tudor Alexandru Chiuariu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Cătălin Voicu, Dan Voiculescu. 

"În calitate de prim-ministru al Guvernului României, am responsabilitatea să apelez la toate pârghiile legale şi morale pentru protejarea şi promovarea României ca stat democratic în care funcţionează separaţia puterilor în stat, independenţa justiţiei şi în care sunt garantate drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului. Domnia legii şi apărarea statului de drept sunt pilonii fundamentali ai consolidării oricărei societăţi democratice, aşa cum este cea a ţării mele. Este convingerea mea, a Guvernului României şi a tuturor celor care împărtăşesc valorile democratice. Din aceste considerente şi având în vedere convingerile noastre comune, mă adresez dumneavoastră, domnule preşedinte, în legătură cu un subiect care preocupă şi îngrijorează opinia publică din România. Mă refer la o scrisoare atribuită Comisiei Europene, datată 10 octombrie 2012, transmisă ministrului Justiţiei de la acel moment, doamna Mona Pivniceru, care conţine 21 de cerinţe adresate de instituţia europeană Guvernului României referitoare la Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Între aceste cerinţe se regăsesc şi solicitări concrete, directe, privind anumite cauze penale şi anumite persoane cercetate penal pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi de abuz în serviciu, respectiv George Becali, Adrian Năstase, Şerban Alexandru Brădişteanu, George Copos, Tudor Alexandru Chiuariu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Cătălin Voicu, Dan Voiculescu", a scris Dăncilă.

Ea i-a adresat preşedintelui CE "rugămintea de a clarifica aspectele de fapt şi de drept cu privire la documentul în cauză" şi şi-a exprimat convingerea că în scurt timp, prin implicarea directă a lui Juncker, vor putea fi înţelese "raţiunile, motivele şi criteriile care au stat la baza întocmirii de către reprezentanţii Comisiei Europene a acestei liste nominale, modalitatea în care informaţiile solicitate şi obţinute de către instituţia europeană au contribuit la analizarea şi, mai ales, la evaluarea progreselor înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare".

"Sunt ferm convinsă că răspunsul dumneavoastră va include detalii relevante şi utile, care să ne permită, în continuare, obţinerea de rezultate semnificative în cadrul MCV, întemeiate pe valorile respectării democraţiei, statului de drept, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului, într-o societate caracterizată prin lipsa oricărei discriminări, justiţie, dreptate, adevăr şi egalitate în drepturi", mai spunea Viorica Dăncilă în scrisoarea adresată preşedintelui CE.

 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.