Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că România a construit o relaţie de încredere cu lumea arabă, iar până ieri aceasta era o constantă a politicii externe a ţării noastre, însă „acuma doamna a reuşit să o pună pe butuci şi pe asta”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI PSD: Preşedintele vine să submineze relaţiile dintre România şi statele arabe, insinuând că poziţia exprimată de premier ar fi în opoziţie cu lumea arabă

”Iniţial, eu am avut un program cam strâns în seara asta. Trebuia să merg repede de aici să fiu gazda unui musafir important şi drag, regele Iordaniei trebuia să vină, dar datorită diletantismului dnei prim-ministru, care ne-a stricat relaţia cu această zonă, nu mai este cazul. Regele Iordaniei s-a simţit personal jignit de abordarea dnei prim-ministru la acel congres din America şi a contramandat vizita. Este o reală problemă pentru România”, le-a spus Iohannis participanţilor la dezbaterea privind „Viitorul oraşelor româneşti în contextul european al conceptului de dezvoltare locală”, organizată de Asociaţia Oraşelor din România.

„România a construit o relaţie de încredere cu lumea arabă, asta e una dintre puţinele constante, a fost cel puţin până ieri, una din puţinele constante din politica externă, unde ca stat am avut o atitudine fermă, corectă faţă de parteneri. Acuma doamna a reuşit să o pună pe butuci şi pe asta. Nu e o glumă. E foarte, foarte trist. Pentru ce? Pentru nimic”, a mai spus preşedintele.

Viorica Dăncilă a anunţat duminică la Washington mutarea ambasadei României la Ierusalim.
 
"De aceea, sunt încântată să anunţ astăzi, în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României şi Guvernul pe care îl conduc, vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Viorica Dăncilă în aplauzele sălii.
Dăncilă a precizat că susţinerea faţă de Israel şi de comunitatea evreiască constituie preocuparea constantă a Guvernului.
 
Regele Abdullah II al Iordaniei şi-a anulat vizita în România după ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat că ambasada României în Israel se va muta de la Tel Aviv la Ierusalim, conform arabnews.com. Invitaţia de a vizita România i-a fost adresată anul trecut suveranului iordanian de către preşedintele Klaus Iohanni, la o întâlnire avută cu ocazia participării la Adunarea Generală ONU. Atunci, cei doi oficiali au discutat despre oportunităţile pe care le prezintă exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, preşedintele Klaus Iohannis subliniind disponibilitatea ţării noastre de a acţiona în această calitate pentru consolidarea relaţiei dintre UE şi Iordania.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.