Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la ceremonia de lansare a preşedinţiei României la UE, că mai multă unitate şi coeziune reprezintă calea pe care o propunem pentru următoarele şase luni şi pe care va trebui să o urmărim cu toţii cu consecvenţă.
„La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România preia un rol de prim-plan la nivel european. Dacă privim puţin în urmă, întoarcerea ţării noastre în familia europeană a reprezentat un deziderat de o importanţă aparte, pentru care am depus toate eforturile la nivel naţional şi pentru care am lucrat cu dedicaţie şi profesionalism, având convingerea fermă că proiectul european este o construcţie unică în lume de pace şi prosperitate şi singura cale de a asigura progresul comun al statelor europene. Astăzi, cu aceeaşi convingere preluăm exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, cu obiectivul principal de a contribui la consolidarea unui Europe mai coezive, mai unite şi mai puternice”, a afirmat Iohannis.
El a spus că primul semestru al anului 2019 va fi definitoriu pentru dinamica viitoare a Uniunii Europene.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
„Noi credem astăzi, mai mult ca oricând, că Uniunea Europeană este în mod incontestabil un proiect de succes, puternic şi viabil. Cei peste 60 de ani de pace de care s-a bucurat cea mai mare parte a continentului nostru stau mărturie forţei, temerităţii şi încrederii tuturor în capacitatea noastră de a coopera în mod eficient şi sustenabil”, a mai spus preşedintele.
”Ca parte integrantă a acestei comunităţi europene, României îi revine acum misiunea de a avansa agenda noastră comună.
Ştim cu toţii că exercitarea unui Preşedinţii este o misiune de înaltă responsabilitate, care presupune deopotrivă angajament şi pragmatism pentru a putea răspunde de o manieră concretă, adecvată şi realistă tuturor provocărilor. Mai multă unitate şi coeziune - aceasta este calea pe care o propunem pentru următoarele şase luni şi pe care va trebui să o urmărim cu toţii cu consecvenţă”, a subliniat Iohannis.
”Avem nevoie de mai multă coeziune în toate acţiunile noastre la nivelul Uniunii Europene, indiferent că vorbim de o Europă a convergenţei, de o Europă mai sigură, de o creştere a rolului Europei ca actor global sau de valorile noastre comune. Coeziunea este, în viziunea noastră, un aspect esenţial pentru a asigura avansarea proiectului european”, a mai afirmat preşedintele.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.