Conferinţa preşedinţilor din Parlamentul European a decis joi echipa de negociere care va susţine poziţia Legislativului în ceea ce priveşte procurorul-şef european.
Negocierile din partea PPE pentru stabilirea echipei au fost purtate de europarlamentarul PNL, Marian Jean Marinescu, cel care a şi propus formula adoptată de conferinţa preşedinţilor.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Echipa de negociere a Parlamentului urmează să discute cu Consiliul UE numirea noului şef al Parchetului European.
Negocierile se impun pentru că Parlamentul European a optat pentru LAura Codruţa Kovesi, în timp ce votul indicativ din Consiliul UE a fost favorabill candidatului francez, Jean – Francois Bohnert (şeful Parchetului din oraşul Reims), Kovesi fiind pe locul al doilea.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.