Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, joi, la Palatul Parlamentului, unde are loc Reuniunea informală a miniştrilor de interne şi justiţie din statele Uniunii Europene, că trebuie găsit un echilibru între menţinerea securităţii şi siguranţei cetăţenilor din statele expuse riscului terorist şi presiunii migratorii şi "valoarea fundamentală care este reprezentată de spaţiul european de liberă circulaţie".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cred că este absolut necesar să accelerăm procesul de finalizare a procedurilor privind aranjamentele temporare. Aranjamentele temporare reprezintă o soluţie de răspuns în astfel de situaţii punctuale de criză, soluţie care se bazează pe solidaritate şi voluntariat. România a exprimat în nenumărate rânduri convingerea că aceste două principii trebuie să caracterizeze răspunsul Uniunii Europene şi tocmai de aceea am înţeles să contribuim la efortul comun al altor state", a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan, referitor la migraţie.

De asemenea, ea a spus că pe agendă este inclusă tema Schengen.

"Am inclus pe agenda noastră această temă foarte importantă nu doar pentru că este o temă de interes pentru România şi Bulgaria, ci şi pentru că ea se referă şi la alte aspecte importante, cum ar fi menţinerea controalelor la frontierele interne pentru perioade lungi de timp. Este adevărat că în Europa au avut loc o serie de evenimente, şi mă refer la numeroase atacuri teroriste, care au pus în pericol siguranţa cetăţenilor din unele state membre, cred că tocmai de aceea trebuie să identificăm un echilibru între menţinerea securităţii şi siguranţei acestor cetăţeni din statele expuse riscului terorist şi presiunii migratorii şi valoarea fundamentală care este reprezentată de spaţiul european de liberă circulaţie", a mai spus Carmen Dan.

La Palatul Parlamentului are loc Reuniunea informală a miniştrilor de interne şi justiţie din statele Uniunii Europene, eveniment prezidat de ministrul de Interne, Carmen Dan, şi de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Joi se desfăşoară Secţiunea afaceri interne, care va include trei sesiuni: terorism, cooperarea poliţienească şi migraţia şi azil. De asemenea, va fi un prânz de lucru, cu tema zona Schengen.

Secţiunea justiţie va avea loc vineri, având două sesiuni: modalităţi de dezvoltare a cooperării judiciare în materie civilă şi comercială şi viitorul cooperării judiciare în materie penală în cadrul spaţiului comun al Uniunii Europene. Totodată, programul include un dejun de lucru având ca temă obţinerea probelor electronice în materie penală - protejarea persoanelor în spaţiul cibernetic printr-un răspuns eficient al justiţiei penale, cu respectarea cerinţelor statului de drept şi a drepturilor fundamentale ale omului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.