S-a poziţionat pe piaţă nu numai ca unul dintre cei mai mari angajatori, dar şi ca un promotor al diversităţii şi incluziunii la locul de muncă, precum şi la nivelul societăţii. Kaufland România, parte din grupul grupul Schwarz, este acea companie în care diferenţele sunt un prilej de învăţare şi de descoperire a noi perspective.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

S-a poziţionat pe piaţă nu numai ca unul dintre cei mai mari angajatori, dar şi ca un promotor al diversităţii şi incluziunii la locul de muncă, precum şi la nivelul societăţii. Kaufland România, parte din grupul grupul Schwarz, este acea companie în care diferenţele sunt un prilej de învăţare şi de descoperire a noi perspective.

În 2023, Kaufland a fost desemnată „Angajator de top” pentru a opta oară în România şi pentru a cincea oară în Europa de către Top Employers Institute din Olanda, ceea ce arată preocuparea companiei pentru bunăstarea angajaţilor, a cerinţelor lor, dar şi pentru oportunităţile de dezvoltare de care au nevoie.

Cu o echipă formată din 155.000 de angajaţi la nivel internaţional, în 8 de ţări, dintre care peste 17.000 la nivel naţional, despre Kaufland România se poate spune că are o echipă diversă şi complexă.

Sunt peste 100 de naţionalităţi în cadrul companiei la nivel global, această diversitate resimţindu-se atât în proiectele transnaţionale, dar mai ales în interacţiunea zilnică a departamentelor, în centrele de distribuţie logistică şi în magazine.

Indiferent de mediul social din care provin, de orientarea religioasă sau cea sexuală, de origine, sex sau vârstă, fiecare angajat al companiei este apreciat, integrat şi are posibilitatea de a-şi pune abilităţile în practică. În echipa Kaufland oricine îşi poate găsi locul.

De altfel, diversitatea în cadrul echipei reprezintă un prilej de a evolua constant, de a transmite cunoştinţe şi de a rămâne la curent cu noi perspective. De aceea, compania investeşte permanent în diversitate şi astfel îşi asigură un viitor de succes.

Pentru a duce cât mai departe principiile pe care le promovează, cu ocazia Lunii Diversităţii, Kaufland a demarat o campanie dedicată cauzelor în care crede.

Campania „Cărucioarele Diversităţii”

Campania reafirmă angajamentul Kaufland România de a crea un mediu de lucru pozitiv în care fiecare membru al echipei se simte respectat şi valorizat pentru munca sa, punând pe primul loc abilităţile şi potenţialul.

Începând cu jumătatea lunii mai 2023, în magazinul Kaufland din Bucureşti, de pe strada Barbu Văcărescu, au fost introduse 100 de cărucioare de cumpărături vopsite în 4 culori diferite, fiecare specifică unei cauze pe care compania o susţine:

• Roz – susţine egalitatea de gen la toate nivelurile;
• Mov – susţine incluziunea persoanelor cu dizabilităţi;
• Albastru – susţine acceptarea şi respectarea diferenţelor culturale;
• Galben – susţine cu mândrie diversitatea de vârste.


De acum, fiecare client care trece pragul magazinului şi alege un cărucior, poate face parte din schimbarea pozitivă spre o lume în care acceptarea şi toleranţa sunt fundamentale.

De asemenea, compania oferă şi oportunităţi egale angajaţilor săi, tratament egal şi cooperare în condiţii egale. Structura uniformă a salariilor se bazează pe criterii obiective, precum experienţa de lucru, expertiza şi competenţele.

Kaufland România susţine şi femeile în funcţii de conducere, având deja un echilibru bine definit. Jumătate dintre poziţiile companiei de conducere le aparţin directorilor de sex feminin.

Persoanele interesate să se alăture companiei Kaufland, o pot face aplicând online pe siteul cariere.kaufland.ro, apelând 021 91 32 sau venind la Biroul de Informaţii din oricare magazin din ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.