Sărbătorile de iarnă înseamnă mese îmbelşugate, momente petrecute alături de cei dragi şi preparate tradiţionale care nu lipsesc din nicio casă, de la sarmale şi friptură de porc până la cozonac şi aperitivele clasice. Pentru ca aceste bunătăţi să fie puse cu adevărat în valoare, vinul ales contează mai mult decât am crede.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

O asociere reuşită între mâncare şi vin poate transforma o masă festivă într-o experienţă memorabilă, echilibrând aromele şi completând fiecare gust în mod armonios.

Experţii Unvinpezi.ro vin în întâmpinarea celor care doresc să-şi răsfeţe invitaţii cu alegeri de vinuri bune. Fie că vorbim despre aperitive, fripturi sau deserturi, selecţiile lor sunt atent alese pentru a pune în valoare fiecare preparat de pe masa de Sărbători.

Descoperă recomandările lor şi transformă mesele festive într-o adevărată experienţă gastronomică.

Aperitivele tradiţionale se potrivesc cu vinuri albe, cu o aciditate mai ridicată

Toba, piftia, salata de boeuf sau salata de vinete sunt nelipsite de pe mesele de Crăciun şi au nevoie de vinuri care să le echilibreze consistenţa şi profilul uşor gras. În general, vinurile albe seci, cu aciditate pronunţată sau spumantele elegante sunt cele mai potrivite.

Răzvan Avram recomandă două vinuri albe româneşti excelente: Iordache 2024 – 1000 de Chipuri, un vin cu prospeţime şi echilibru, şi Casa Rotarescu Val Vârtej Alb 2024, un cupaj alb care ce se distinge prin notele sale florale şi citrice, cu o aciditate bine integrată, perfectă pentru gustările de început.

Diana Pavelescu a ales un Spumant Metodă Tradiţională – Familia Darabont, dintr-o zonă viticolă de lângă Oradea. Acest spumant se remarcă prin arome complexe de pâine coaptă, piersici albe şi zest de lămâie.

Friptura de porc se asociază cel mai bine cu vinuri roşii, cu corp mediu spre plin

Preparatele din carne de porc, mai ales friptura tradiţională de Crăciun, cer vinuri robuste, cu structură şi arome complexe.

Răzvan Avram propune Drăgaica Roşie 2020 de la Crama Oprişor, un vin intens, cu note de fructe negre şi condimente, dar mizează şi pe Cuvée Andrei 2021 – Crama Avincis, un cupaj elegant, care aduce echilibru şi profunzime.

Alin Ioniţă recomandă DFR Galeron Roşu (Fetească Neagră), un vin cu taninuri bine calibrate, arome de mure şi condimente orientale.

Diana Pavelescu a ales Fetească Neagră 2021 – Crama Gîrboiu (Coteşti, Vrancea), un vin intens, cu prune uscate, condimente şi o prospeţime vibrantă, care completează perfect carnea suculentă şi aromată.

Friptura de pui, raţă sau curcan se potriveşte cu vinuri albe ample sau roşii elegante

Cărnurile albe, precum puiul, curcanul sau chiar raţa, cer vinuri care aduc fineţe şi echilibru: vinuri albe ample sau roşii fructate, fără taninuri agresive.

Răzvan Avram recomandă Triptic 2022 – Velvet Winery, un vin alb echilibrat şi expresiv, alături de Navicella Alb 2023 – Crama Jelna, proaspăt şi floral, cu o aciditate care pune în valoare carnea fragedă.

Alin Ioniţă a ales Cuvée Andrei 2021, un roşu elegant, cu arome de prune coapte şi condimente fine, potrivit în special pentru raţă sau curcan.

Diana Pavelescu sugerează Venetic 2023 – Fetească Regală, un alb proaspăt şi echilibrat, cu note de mere verzi şi citrice, ideal pentru preparatele din pui sau curcan la cuptor.

Peştele şi fructele de mare merg excelent cu vinuri albe proaspete, minerale

Preparatele din peşte sau fructe de mare sunt cel mai bine însoţite de vinuri albe cu aciditate susţinută şi profil aromatic curat.

Răzvan Avram recomandă Villa Vinea Chardonnay Selection 2023 şi Galeron Chardonnay Ecologic Baricat 2023. Ambele sunt vinuri elegante, cu note de fructe tropicale, citrice şi o textură rafinată.

Diana Pavelescu a ales Solos de Granito – Vinho Verde (Alvarinho), un vin portughez din soluri granitice, cu arome de mango, flori albe şi grapefruit sărat, perfect pentru peşte gătit simplu sau sofisticat.

Sarmalele se potrivesc cu vinuri roşii cu personalitate sau cu orange-uri cu structură

Gustul intens al sarmalelor, mai ales în varianta tradiţională cu varză murată, are nevoie de vinuri care să complimenteze aromele preparatului.

Alin Ioniţă propune Navicella Orange – Crama Jelna, un vin cu uşoare note oxidative şi o aciditate discretă, excelent pentru varza murată şi umplutura cărnoasă.

Răzvan Avram a ales două roşii pline de caracter: Prince Matei 2018 – Crama DeMatei şi Gramofon Wine Fetească Neagră 2023, ambele cu corp şi intensitate potrivită pentru sarmale.

Diana Pavelescu recomandă Pinotage Barista 2022, un vin cu note de ciocolată, cafea, fum şi fructe negre, ideal pentru preparate grase precum sarmalele sau raţa.

Cozonacul şi dulciurile de Crăciun se asociază foarte bine cu vinuri aromate, demidulci sau dulci

Deserturile tradiţionale se completează cel mai bine cu vinuri licoroase, aromatice şi dulci, dar bine echilibrate.

Răzvan Avram propune Vox Dei Tămâioasa Românească Dulce 2022 şi Dulce de Finţeşti 2018 – 1000 de Chipuri, două vinuri dulci, cu arome intense de flori şi fructe confiate, care se potrivesc perfect cu deserturile festive.

Unvinpezi.ro – peste 200 de vinuri în Winter Sale

Toate vinurile recomandate de experţi sunt disponibile pe Unvinpezi.ro, platforma care aduce zilnic iubitorilor de vin selecţii speciale din cramele României şi nu numai. În perioada sărbătorilor, comenzile pot fi plasate rapid, iar livrările sunt adaptate pentru a ajunge la timp sub bradul de Crăciun sau pe masa de Revelion. Vestea cea bună: în această perioadă, în cadrul campaniei Winter Sale, peste 200 de vinuri beneficiază de reduceri consistente.

(Articol susţinut de Unvinpezi.ro)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.