Pe piaţa imobiliară din România tot mai mulţi clienţi din acest sector semnează promisiuni de vânzare-cumpărare cu dezvoltatorii, pentru ca, într-un anumit termen să recepţioneze casa mult visată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ce se întâmplă însă când termenul nu este respectat de dezvoltator şi nici nu avem certitudinea asupra datei la care se va finaliza tranzacţia?

Pe lângă necesitatea unui litigiu în instanţă, care implică timp şi costuri, se pune problema recuperării cheltuielilor de judecată de la partea adversă. Mai ales în contextul în care, până la primul termen (când clientul avansează cheltuieli semnificative), tranzacţia se finalizează prin semnarea contractului final.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

În acord cu avocaţii pplegal, Curtea de Apel Braşov a apreciat că nu este suficient ca un dezvoltator să-şi fi dorit executarea obligaţiilor contractuale, ci această executare trebuie să aibă loc în condiţiile stipulate în contractul încheiat de părţi, în concret cu respectarea termenelor convenite.

Raportat la datele speţei, la volumul de muncă al avocatului intimatului, la numărul de termene şi la valoarea litigiului, precum şi la dificultatea peste medie a acestuia, care necesită o anume specializare şi documentare faţă de specificul materiei juridice incidente, Curtea constată, recunoscând o marjă de apreciere legitimă a părţilor în vederea asigurării unei apărări de calitate, că prima instanţă a procedat corect nereducând onorariul avocatului reclamantei (clientul pplegal).

În acest context, instanţa a conchis că suma plătită de reclamantă cu titlu de onorariu de avocat nu este una exagerată în raport cu obiectul şi complexitatea cauzei şi nici cu munca prestată de avocat, a cărei importanţă şi valoare, după cum nu pot fi supraapreciate, nu pot fi nici subapreciate.

Av. Vlad Podoleanu

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.