Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că nu a avut informaţia că fostul vicepremier Dragoş Anastasiu a mituit timp de opt ani un funcţionar ANAF şi a precizat că situaţia acestuia a fost una mai degrabă de imagine dintr-un context mai vechi, din perspectiva ORNISS.
Nicuşor Dan a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă ştia că fostul vicepremier Dragoş Anastasiu a mituit timp de opt ani un angajat al ANAF.
”Nu am avut această informaţie”, a afirmat Nicuşor Dan.
El a mai fost întrebat dacă nu a simţit necesar să aibă această informaţie în contextul în care Dragoş Anastasiu a avut acces la un certificat ORNISS.
”Ca să lămurim chestiunea asta cu certificatul ORNISS, domnia sa a fost consilier onorific pentru domnul Bolojan, cât a fost preşedinte interimar. În această perioadă a obţinut certificatul ORNISS şi certificatul ORNISS a continuat să funcţioneze până în momentul în care, prin demisie, a plecat de la Preşedinţie la Guvern. În opinia mea, fără să fiu un mare specialist în ORNISS, în opinia mea verificările care se fac pentru obţinerea acestui certificat sunt acele vulnerabilităţi care vin din diferite forme de asociere cu persoane care nu sunt prietene cu statul român sau din anumite chestiuni în care respectivele persoane au învinuiri penale. Situaţia pe care a avut-o domnul Anastasiu a fost mai degrabă o chestiune de imagine dintr-o chestiune mai veche din perspectiva ORNISS, aşa cum o înţeleg eu”, a declarat Nicuşor Dan.
Preşedintele a adăugat că din informaţiile sale, în cazul lui Dragoş Anastasiu a existat un certificat, dar ”ce a făcut exact ORNISS n-am aprofundat”.
El a mai fost întrebat dacă şi vicepremierul Marian Neacşu, care are o condamnare deoarece şi-a angajat fiica la cabinetul parlamentar, ar trebui să plece din Guvern.
”Întâmplător am fost în Parlament în mandatul 2016 - 2020 şi au fost mai mulţi demnitari care au păţit acelaşi lucru cum a păţit domnul Neacşu, prevederea legală nefiind, în opinia mea, suficient de explicită astfel încât să prevină tipul acesta de situaţie, angajarea unei rude la cabinetul parlamentar. Ăsta este răspunsul meu şi mai departe de atât este o coaliţie în care fiecare dintre partide decide pentru poziţiile pe care le negociem”, a mai transmis preşedintele României.
Întrebat dacă Marian Neacşu ar trebui să plece din Guvern, Nicuşor Dan a răspuns: ”În opinia mea, avem o coaliţie în care fiecare partid îşi decide persoanele pe care le nominalizează acolo”.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.