Marian Vanghelie şi Mircea Geoană s-au aflat miercuri la Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care fostul primar al sectorului 5 este acuzat de luare de mită. Geoană este prezent în calitate de martor, el primind cadou trei ceasuri din partea fostului edil. La ieşirea de la instanţă, Vanghelie s-a întrebat de ce tocmai Mircea Geoană este solicitat ca martor. El a spus că a fost şi la ziua lui Gabriel Oprea, când acesta era prefect.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La sosirea la instanţă, Vanghelie a afirmat că, din punctul lui de vedere, "cadourile sunt cadouri şi nu sunt mită".

 "Dacă am mai oferit cuiva vreun ceas cadou, nu ced că asta face parte din viaţa publică, adică dacă am fost la ziua cuiva şi am dus un ceas, nişte butoni", a explicat Vanghelie. La ieşirea de la instanţă, Vanghelie s-a întrebat de ce tocmai Geoană este cel solicitat ca martor.

Marian Vanghelie a argumentat că a oferit mai multe cadouri şi a fost inclusiv invitat la aniversările lui Gabriel Oprea, când acesta era prefect.

Întrebat despre faptul că Mircea Geoană a spus că nu a purtat ceasurile primite de el, Marian Vanghelie a declarat că acesta probabil a fost avertizat.

"Eu aveam funcţii când a venit domnul Geoană la partid, nu aveam nevoie de nimic", a subliniat Marian Vanghelie.

La sosirea la instanţă, Mircea Geoană a spus că "cele trei ceasuri primite de la Marian Vanghelie au fost simple cadouri" la aniversarea sa de 50 de ani.

"Sub nicio formă acestea nu au făcut obiectul unei discuţii de orice natură. Mi le-a oferit în calitate de coleg. Nu a avut sub nicio formă nicio legătură, nici politic, nici administrativ. Le-am primit cu ocazia a doua onomastici, onomastica mea la implinirea varstei de 50 de ani şi a soţiei. Nu cunosc nimic cu privire la provenienţa lor. Nu imi amintesc marca lor, le-am predat la DNA, erau neatinse de ani de zile", a spus Geoană, reluând afirmaţiile pe acest subiect.


El a ţinut să precizeze că niciodată nu a avut nici cea mai mică suspiciune că ar proveni din surse ilicite.

Directorul unui magazin de ceasuri şi bijuterii declara, în luna mai, la Tribunalul Bucureşti, unde a fost audiat ca martor că în intervalul 2008 - 2010 fostul primar al sectorului 5 a ales cinci ceasuri pe care le-a plătit fie patronul firmei care avea contracte cu primăria, fie nepotul său, inculpat şi el în dosar.

Laurenţiu Gârjoabă le-a spus magistraţilor că în 2008 fostul primar al Sectorului 5 a venit la el la magazin şi a ales două ceasuri care, în aceeaşi zi, au fost achitate de Marin Dumitru, omul de afaceri care avea mai multe contracte de anvelopare a blocurilor din Sectorul 5. “Lucram la o firmă ca director magazin de ceasuri şi bijuterii. A venit Marian Vanghelie în 2008 şi a ales două ceasuri pe care ne-a rugat să i le reţinem, urmând că să vină altcineva să le cumpere. Mi-a spus că persoana care va veni să le ridice le va achita. Valoarea acestora era peste medie. Până atunci nu-l cunoscusem pe Vanghelie. În aceeaşi zi, a venit un domn Marin, care mi-a zis că doreşte să achite ceasurile rezervate de Vanghelie. Era vorba de un ceas Vacheron Constantin şi unul Cartier. Preţul era de 157.000 de lei”, a arătat martorul.
 
Potrivit anchetatorilor, Mircea Geoană a primit cadou de la Marian Vanghelie, în perioada 2008-2009, cu ocazia unor zile de naştere sau onomastice, trei ceasuri în valoare de câteva zeci de mii de ruro pe care fostul primar le-ar fi cumpărat din bani primiţi ca mită. Este vorba despre două ceasuri Vacheron Constantin şi unul Glashutte model Panomatic Crono. În 2015, Mircea Geoană a fost audiat de DNA în legătură cu aceste ceasuri, în condiţiile în care nu le-a trecut în declaraţia de avere. De asemenea, procurorii anticorupţie au pus sechestru pe cele trei ceasuri primite de Geoană, pentru a recupera o parte din prejudiciul din dosarul lui Vanghelie.

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, în iulie 2015, pentru nouă fapte de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte fapte de spălare de bani, care ar fi fost comise când era primar al Sectorului 5.

În acelaşi dosar sunt judecaţi Mircea Sorin Niculae, vărul lui Vanghelie şi administrator al mai multor societăţi comerciale, Sorin Ştefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL şi omul de afaceri Marin Dumitru.

Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un "comision" de 20 la sută din valoarea contractelor de oferite de Primărie firmelor controlate de Marin Dumitru.

În condiţiile în care costurile reale de execuţie a lucrărilor, şi implicit valoarea efectivă a acestor lucrări, ar fi fost de cel mult 60 la sută din valoarea contractelor,  prejudiciul total cauzat bugetului Sectorului 5 prin activitatea infracţională a lui Marian Vanghelie a fost estimat de anchetatori la 295.207.000 de lei.


"Nu cunosc valoarea acestor ceasuri, cadourile au fost primite însă cu ocazia unei aniverari rotunde, nu mi-au atras în niciun fel atenţia", a afirmat fostul lider PSD.

"Nu am cunoştintă ca în speţa în cauză să fi existat interferenţe politice sau instituţionale, dar este de notorietate faptul că mijloace neortodoxe s-a fi folosit de-a lungul timpului în războiul politic şi instituţional. În cazul luptei politice debutate in 2009, ar fi existat imixtiuni nepermise în actul democratic şi de justiţie. Posibil ca şi inculpatul să fi avut de suferit în urma acesteia", a mai declarat Geoană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.