Procedura de selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA va fi reluată, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nefăcând nicio propunere din cei patru candidaţi pentru conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. "În urma desfăşurării procedurii de selecţie, vă aducem la cunoştinţă faptul că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie dintre candidaţii participanţi, procedura urmând a fi reluată", a anunţat Ministerul Justiţiei. Instituţia susţine că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru această funcţie. Noua procedură de selecţie a fost programată să se desfăşoare în perioada 6 august - 6 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Noua procedură de selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA va avea loc în perioada 6 august - 6 septembrie

Noua procedură de selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA va avea loc în perioada 6 august - 6 septembrie, interviurile pe care procurorii candidaţi le vor susţine cu ministrul Tudorel Toader fiind programate în perioada 3 - 5 septembrie, anunţă Ministerul Justiţiei.

Ministerul Justiţiei a anunţat, pe site-ul instituţiei, că noua procedură pentru selecţia procurorilor în vederea propunerii de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se va desfăşura între 6 august - 6 septembrie, la sediul instituţiei.

Candidaţii pot depune cereri de înscriere până în 24 august inclusiv, la Direcţia resurse umane din cadrul Ministerului Justiţiei. 

Cererile de participare la selecţie vor fi însoţite de următoarele înscrisuri: dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime prevăzute de lege; declaraţiile prevăzute de art. 54 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (10-11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, care se depune atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, pe suport specific; un curriculum vitae al procurorului; minimum 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea, în ultimii 5 ani; ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale a procurorului participant la selecţie şi orice alte înscrisuri relevante.

Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe site-ul instituţiei în 29 august.

Procurorii participanţi la selecţie vor susţine înterviul cu ministrul Justiţiei în perioada 3-5 septembrie.

 

De asemenea, Ministerul Justiţiei reaminteşte în ce constă interviul cu ministrul Justiţiei: prezentarea sintetică a unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie; identificarea unor eventuale disfuncţii şi vulnerabilităţi în activitatea unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie, precum şi a soluţiilor propuse pentru prevenirea şi înlăturarea acestora; - propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii manageriale a unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie; compatibilitatea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, întocmit de procurorul participant la selecţie cu rolul şi funcţiile Ministerului Public; verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare, vizând, în esenţă, capacitatea de organizare, asumarea responsabilităţilor, rapiditatea în luarea deciziilor, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativa în modernizarea managementului unităţii/structurii, capacitatea de adaptare rapidă, capacitatea de relaţionare şi comunicare, capacitatea şi disponibilitatea de a lucra în echipă şi de a colabora cu colegii; prezentarea viziunii asupra modului în care înţelege să organizeze instituţia în vederea îndeplinirii atribuţiilor constituţionale de promovare a intereselor generale ale societăţii şi apărării ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;  prezentarea viziunii cu privire la atribuţiile funcţiei pentru care participă la selecţie în ceea ce priveşte coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii.

Ministerul Justiţiei: Procedura de selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA va fi reluată. Niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare

Ministerul Justiţiei a anunţat că în cadrul procesului de selecţie s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 

În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, niciun candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situaţiei actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanţelor manageriale, susţine Ministerul Justiţiei..

"În cadrul procesului de selecţie s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, niciun candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situaţiei actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanţelor manageriale. În urma desfăşurării procedurii de selecţie, vă aducem la cunoştinţă faptul că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie dintre candidaţii participanţi, procedura urmând a fi reluată", anunţă Ministerul Justiţiei printr-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

De altfel, ministrul Justiţiei a afirmat de mai multe ori că este foarte posibil ca niciunul dintre candidaţi să nu fie desemnat drept propunere.

"Este posibil să desemnăm un candidat, dupa cum, da, este posibil să nu desemnăm niciunul. Nu înseamna o opţiune a mea, ci sunt cele doua variante legale", a spus Toader.

Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost Florentina Mirică, procurorul şef al Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob, procurorul şef al Secţiei judiciare penale din DNA Elena Grecu şi Cristian Lazăr, adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

Legat de responsabilităţile procurorului şef al DNA, Tudorel Toader declara că acesta trebuie să sporească încrederea oamenilor în actul de justiţie şi să nu mai existe oameni nevinovaţi care să fie arestaţi. "Viitorul procuror-şef al DNA trebuie să îmbunătăţească activitatea DNA, să crească încrederea în actul de justiţie, să nu mai avem nevinovaţi arestaţi, trimişi în judecată, să nu mai avem vinovaţi care să nu fie trimişi în judecată. Ceea ce spuneam eu în raportul de 20 de puncte (de evaluare a activităţii fostului procuror-şef al DNA) nu s-a întâmplat sub fosta conducere a DNA”, afirma Tudorel Toader.

Selecţia pentru postul de procuror-şef al DNA a început în 9 iulie, imediat după anunţul privind semnarea decretului de către preşedintele Klaus Iohannis pentru revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.