Fostul procuror şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti Liviu Tudose, care a fost cercetat de DNA, alături de reprezentanţi mai multor instituţii publice şi de fostul deputat Sebastian Ghiţă, într-un dosar în care a fost reţinut şi arestat preventiv, a obţinut despăgubiri în instanţă după ce a dat în judecată statul român, dar şi Direcţia Naţională Anticorupţie şi mai mulţi foşti sau actuali procurori din cadrul acestei structuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de luare de mită şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. 
 
Tudose a deschis un proces în care a dat în judecată statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, iar Tribunalul Bucureşti a dispus, joi, acordarea de daune materiale pentru reţinerea şi arestarea fostului magistrat.
 
"Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 150.000 lei reprezentând daune morale cauzate prin reţinerea şi arestarea nelegală a reclamantului şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la plata efectivă. Obligă pârâtul la plata sumei de 14.643,38 lei reprezentând daune materiale constând în cheltuieli cu asistenţa juridică în cursul procesului penal în legătură cu măsurile preventive de libertate şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la plata efectivă. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3.570 lei reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare", este sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti. 
 
La aceeaşi instanţă, Liviu Tudose a intentat un proces şi împotriva DNA şi a fostului procuror şef al acestei unităţi Laura Codruţa Kovesi, a fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi a procurorului Cerasela Răileanu din cadrul DNA Ploieşti.
 
Instanţa de judecată a decis că persoanele fizice chemate în judecată nu au calitate procesuală, în schimb a condamnat DNA la plata unor daune morale fostului magistrat anchetat de DNA.
 
"Admite excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Kovesi Laura Codruţa, Onea Lucian Gabriel şi Răileanu Elena Cerasela, invocate de către fiecare dintre aceşti pârâţi prin întâmpinare şi unite de instanţă cu fondul cauzei şi, în consecinţă, respinge cererea astfel cum a fost precizată formulată de reclamant în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta DNA. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale reprezentând repararea prejudiciului cauzat, precum şi la plata a dobânzii legale de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la momentul plăţii efective”, este soluţia instanţei. 
 
Şi în acest caz, DNA are drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
 
Liviu Tudose, soţ al unui fost judecător şef al Curţii de Apel Ploieşti, a fost arestat preventiv timp de 113 zile într-un dosar în care a fost acuzat de corupţie, alături de Sebastian Ghiţă şi de mai mulţi angaja'i ai unor instituţii publice, şefi din Poliţie şi Parchet. 
 
După achitarea sa pe motiv că fapta nu există, fostul magistrat a adresat public, pe Facebook, două scrisori miniştrilor Justiţiei Cătălin Predoiu şi Stelian Ion. 
 
"Ceea ce mă tem că se doreşte prin desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie este, de fapt, îngroparea dosarelor magistraţilor care au făcut abuzuri abominabile şi, nu în ultimul rând, evitarea de a se ajunge la cei care au comandat si comis aceste abuzuri. Pentru a justifica desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie domnule Ministru aţi vorbit, printre altele, despre «retrageri de recursuri» (fiind, de fapt, vorba despre o altă cale de atac, aceea a apelului), în dosare de «mare corupţie». Mi s-a părut pentru un moment că parcurgeţi un sentiment de jenă vorbind despre acest lucru. Sau poate că nu. Probabil că aţi avut de îndeplinit un ordin, un obiectiv al «politicii de guvernare», pot să înteleg asta… dar aţi avut vreodată o minimă curiozitate să vă interesaţi de ce s-a retras apelul în dosarul în care am fost cercetat şi arestat în condiţii inumane timp de 113 zile, pentru ca apoi să fiu achitat pentru inexistenţa faptelor? Cunoaşteţi despre denunţuri mincinoase secretizate, mărturii false impuse prin constrângere si dictate de către procurori, adrese întocmite în fals de către aceeaşi procurori şi inaintate judecătorilor? Cunoaşteţi despre acte procesuale cu conţinut fals? Dar despre fapte inventate si calcarea in picioare a drepturilor procesuale, a unui nivel minim al dreptului la aparare? Eu cred că dumneavoastra cunoaşteţi prea bine aceste aspecte sau cel puţin aşa aţi lăsat să se creadă când v-a «picat» bine, în momentul audierii dumneavoastră de către Comisiile Parlamentare, anterior numirii în funcţia de Ministru. Atunci aţi afirmat clar că aveţi cunoştinţă, printre altele, de abuzurile de la Ploieşti şi că vă veţi respecta jurământul de Ministru, veţi face totul pentru ca aceste abuzuri să nu se repete în România”, îi transmitea public Liviu Tudose, în 28 decembrie 2019, lui Cătălin Predoiu, şi la acel moment ministru al Justiţiei.
 
Tudose i-a scris public şi lui Stelian Ion, pe acelaşi subiect, atunci când politicianul de la USR era deţinător al portofoliului Justiţiei. 
 
"Domnule ministru al Justiţiei, mă văd nevoit să ies din nou în spaţiul public pentru a mă adresa dumneavoastră de această dată, aşa cum am facut-o anterior cu predecesorul dumneavoastră de tristă amintire şi voi face acest lucru ori de câte ori va fi nevoie, dacă există şi cea mai mica posibilitate ca un punct de vedere în plus să producă o mutaţie în conştiinţa dumneavoastră şi a altora. Recunosc că aşteptările mele sunt minuscule... După ziua de 11.02.2021, am constatat că nu faceţi altceva decât să continuaţi  eforturile fostului ministru, pentru desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Am sperat initial că este vorba doar despre o declaraţie sforăitoare pe gustul masei de votanţi şi v-am acordat deplina înţelegere pentru că «scopul scuză mijloacele», nu-i aşa? Ce mai contează adevărul şi ruşinea faţă de miza puterii? Am înţeles apoi că această insistenţă denotă o obsesie care nu face altceva decât să confirme ceea ce se ştie de ani buni în spaţiul public: şi anume, că motivele ce au stat la baza înfiinţării acestei structuri există şi că ele sunt mai mult decât legitime şi serioase, mai puternice ca oricând. Fără a relua argumentele Curţii Constituţionale a României care s-a pronunţat în mod repetat asupra legalităţii şi raţiunii existenţei acestei structuri, nu pot decât să constat că, prin demersurile pe care le întreprindeţi, nu doriţi altceva decât să acoperiţi încălcările grave şi persistente produse cu bună-ştiinţă de unii aşa-zişi magistraţi, în anii precedenţi, convinşi fiind că se bucură de impunitate absolută. Graba demersului dumneavoastră demonstrează faptul că aveţi de îndeplinit o misiune, aceea «de a pune batista pe ţambalul abuzurilor» comise, ani la rând, cu girul şi binecuvântarea unor persoane ce au îndeplinit funcţii de răspundere în sistemul judiciar. Şi care azi încă nu au răspuns pentru faptele lor. Dar o vor face, vă asigur! Cine şi de ce se teme de SIIJ, domnule ministru?”, i-a transmis, în 13 februarie anul acesta, Liviu Tudose lui Stelian Ion.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.