Trei asociaţii ale magistraţilor: Nemulţumirile nu pot fi satisfăcute cu promisiuni de salon, cu privire la abrogarea viitoare şi incertă a unui simplu text din OUG care putea avea destinatari exclusiv „pe persoană fizică”

„Modalitatea în care aceste «discuţii» au fost gestionate de Consiliul Superior al Magistraturii dovedeşte, încă o dată, că este justificată solicitarea corpului profesional de respectare a competenţelor şi a rolului fiecărei Secţii a CSM şi de implicare a Plenului în toate deciziile ce privesc întregul sistem judiciar, conform Constituţiei, redobândirea imediată de Consiliul Superior al Magistraturii a caracterului veritabil de organism colegial şi sistarea emiterii unor comunicate de presă de preşedintele CSM sau de grupuri de membri, de natură a facilita preluarea mesajului de o parte a mass-media ca provenind de la instituţia însăşi”, se mai arată în comunicatul celor trei asociaţii, care precizează din nou că „independenţa justiţiei nu se poate negocia”.

 

Acestea menţionează că la întâlnirea de la Guvern de luni nu au fost invitaţi – sau, cel puţin, nu au participat – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în calitatea sa de reprezentant legal al puterii judecătoreşti, şi nici Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă a fost prezent, în schimb, procurorul-şef al Secţiei speciale de investigare a infracţiunilor din justiţie, probabil în virtutea calităţii conferite de OUG nr. 7/2019 de ultim „procuror ierarhic superior”.

 

„La «negocierea» menţinerii acestor dispoziţii legislative au pus umărul şi reprezentanţii unor asociaţii de judecători şi / sau procurori, faţă de care peste 2000 de colegi magistraţi s-au delimitat individual în cursul anului 2018, considerând că poziţiile exprimate de-a lungul procesului legislativ au fost considerate inadecvate pentru evoluţia magistraturii. De asemenea, unele filiale s-au autodizolvat, iar foarte mulţi membri au demisionat din aceste asociaţii, din aceleaşi motive”, se mai arată în comunicat.

 

Cele trei asociaţii enumeră în continuare alte aspecte de esenţă, ce se pot dovedi nocive pentru independenţa justiţiei, asupra cărora nici verbal, din relatarea rezultatelor „discuţiilor”, nu s-a ajuns la un consens între participanţi, cu scurte observaţii:

1. Propunerea de a adopta un „memorandum” pentru a acorda Consiliului Superior al Magistraturii un termen rezonabil în vederea emiterii avizelor nu este suficientă, deoarece acesta ar constitui cel mult un act infralegal, de „bune practici”, fără garanţii reale şi eficiente în caz de nerespectare, în timp ce adunările generale s-au pronunţat cu privire la solicitarea de a se iniţia procedurile legislative, de către titularii în drept (inclusiv Guvernul României), în vederea modificării Legii nr. 90/2001 pentru condiţionarea expresă şi imperativă a dreptului Guvernului de a legifera prin ordonanţe de urgenţă în domeniul legilor justiţiei şi al legislaţiei penale de acel termen rezonabil.

2. Nemulţumirile corpului profesional al magistraţilor vizează insăşi existenţa Secţiei speciale pentru Investigrarea Infracţiunilor din Justiţie, nu doar reglarea gravitării sale în afara orbitei sistemului judiciar tradiţional, care a presupus competente partajate şi respectarea principiului limitărilor şi al echilibrelor („checks and balances”).

Înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor comise de magistraţi presupune o competenţă exclusivă care nu mai există în cazul niciunei categorii socio-profesionale, fără nicio garanţie procedurală în cazul în care chiar membrii Secţiei speciale s-ar afla în situaţia de a fi investigaţi pentru vreo infracţiune, astfel încât să se evite crearea unei imunităţi penale de facto.

Respectarea recomandărilor din Raportul Comisiei Europene dat publicităţii în luna noiembrie 2018, a concluziilor avizului Comisiei de la Veneţia din octombrie 2018, precum şi a concluziilor şi recomandărilor raportului GRECO din martie 2018, era posibilă cu ocazia intervenţiilor legislative prin care s-au adus modificări legilor justiţiei prin ordonanţe de urgenţă, însă efectul a fost chiar de îndepărtare de la coordonatele trasate de entităţile internaţionale.

Înţelegem că nu există nicio intenţie de a adopta măsuri pozitive de natură legislativă şi administrativă în scopul suspendării activităţii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie până la pronunţarea Preşedintelui Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra măsurilor provizorii solicitate în cauza C-127/19, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor şi revenirea provizorie la competenţa partajată a structurilor de parchet în funcţie de obiectul infracţiunilor (DNA în ceea ce priveşte corupţia, DIICOT în ceea ce priveşte crima organizată, parchetele nespecializate în ceea ce priveşte infracţiunile de drept comun etc.), astfel încât să se respecte sistemul limitărilor şi al echilibrelor, specific oricărui stat democratic.

În Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, s-a reţinut cu claritate că  Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie este o structură specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că procurorul şef al acestei secţii este subordonat ierarhic procurorului general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. şi, indiferent de modul de numire în funcţiile de conducere în cadrul parchetelor, potrivit principiului constituţional al controlului ierarhic pe care se fundamentează activitatea procurorilor, toţi aceştia sunt subordonaţi procurorului general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J..

Astfel, în raporturile dintre procurorul şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt aplicabile dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora „(1) Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine”, iar „(3) Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale„. De asemenea, sunt incidente prevederile procesual penale cuprinse, de exemplu, în art. 304, art. 335 alin. (1), art. 328 alin. (1) sau în art. 339 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Această dezlegare obligatorie a fost contrazisă prin soluţia legislativă din O.U.G. nr. 7/2019, iar în urma „discuţiilor” se urmăreşte menţinerea în vigoare a dispoziţiilor criticate.

Subliniem însă că adoptarea O.U.G. nr.7/2019 este ultima dovadă clară a faptului că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie poate reprezenta, în contextul menţionat, un instrument de intimidare a magistraţilor, scoaterea sa din structura ierarhică a Ministerului Public fiind doar o simplă perfecţionare a acestuia, nicidecum rezolvarea unui aspect de fond, puternic criticat de toate entităţile internaţionale relevante. 

3. Graba de a interzice delegarea în funcţiile de conducere la parchete pe o perioadă mai lungă de 45 de zile, ce ar putea conduce la blocaje instituţionale (vacantarea funcţiei putând fi generată de deces, boală sau demisie etc.), este îndoielnică, în condiţiile în care, spre exemplu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, dna Lia Savonea, îşi conservă funcţia de conducere la Curtea de Apel Bucuresti, determinând un lanţ de delegări în funcţiile de conducere de mai bine de doi ani (un vicepreşedinte este delegat preşedintele instantei, un preşedinte de secţie este delegat vicepreşedinte, alţi doi judecători sunt delegaţi preşedinţi la secţiile de contencios administrativ de la care provine cel din urmă).

De asemenea, C.S.M., prin preşedintele său, nu a considerat că ar exista vreo problema de aceeaşi natură cu privire la întinderea nejustificată a provizoratului funcţiei în cazul în care conducerea Inspecţiei Judiciare a ajuns, tot printr-o ordonanţă de urgenţă (O.U.G. nr. 77/2018), să fie exercitată de persoane cărora le expirase mandatul, printr-un interimat ope legis, care excludea decizia CSM şi nu avea niciun termen limită previzibil.

Criticile magistraţilor privesc, de altfel, întregul proces de reorganizare a Inspecţiei Judiciare prin întărirea competenţelor inspectorului-şef, omisiunea C.S.M. de a dezbate raportul de activitate al conducerii Inspecţiei Judiciare pentru anul 2016, conjugată cu întârzierea în ocuparea prin concurs a funcţiilor de conducere din cadrul aceleiaşi instituţii, ce a culminat cu intervenţia legislativă printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, fără posibilitatea CSM de a decide asupra delegării.

Surprinzător, şeful Inspecţiei Judiciare – dl. judecător Lucian Netejoru – a fost prezent fără niciun impediment la discuţiile de la Guvern, după mai bine de 5 luni de „provizorat în funcţie” acordat prin O.U.G. nr. 77/2018. 

4. În ceea ce priveşte reintroducerea drept cauză de eliberare din funcţie a „neîndeplinirii condiţiilor privind buna reputaţie”, din Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 7/2019 lipsesc argumente relevante, deşi erau necesare pentru a motiva de ce se revine asupra soluţiei legislative adoptate de Parlamentul României chiar în anul 2018, având la bază chiar lipsa de claritate a noţiunii în cauză.

Una dintre revendicările transmise de Forumul Judecătorilor din România spre dezbatere către corpul profesional constă în îndeplinirea cu celeritate de către Consiliul Superior al Magistraturii a atribuţiei de a adopta măsuri imediate pentru a furniza un sprijin adecvat magistraţilor împotriva cărora sunt îndreptate critici care subminează independenţa justiţiei.

Or, în contextul campaniilor de denigrare a magistraţilor, duse de diverse televiziuni şi site-uri de presă, la care Consiliul Superior al Magistraturii nu a reacţionat deloc sau a reacţionat tardiv, pericolul utilizării acestora pentru distrugerea bunei reputaţii a unui magistrat este evident şi transformă norma juridică privind eliberarea din funcţie, într-un astfel de caz, într-una arbitrară, neclară şi neprevizibilă. 

5. Necesitatea amânării sau a modificării unor dispoziţii referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, concursul de admitere în magistratură, formarea iniţială a auditorilor de justiţie, stagiul judecătorilor şi procurorilor, examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor, concursul de promovare în funcţii de execuţie şi de numire în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor sau concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost aparent însuşită de conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, care a avut un mandat expres din partea organismului colegial pentru a solicita abrogarea ordonanţei, cu excepţia unor dispoziţii vizând admiterea la INM şi promovarea la ICCJ.

FJR a semnalat de-a lungul ultimilor doi ani că, prin concentrarea modificărilor legislative asupra bulversării sistemului de acces şi promovare în profesie, fără studii de impact, există riscul unui colaps, în condiţiile supraîncărcării activităţii instanţelor, care determină eforturi suplimentare pentru realizarea unui act de justiţie de calitate.

Or, modificările intervenite prin O.U.G. nr. 7/2019 au vizat o reparaţie provizorie, doar pentru anul 2019, a acestei situaţii.

Considerăm că recunoaşterea de către Guvernul României, chiar în nota de fundamentare a menţionatei ordonanţe de urgenţă, a faptului că dispoziţiile legale, astfel cum au fost adoptate de Parlament, s-au dovedit insuficient corelate, lacunare sau chiar contradictorii, precum şi inadecvate necesităţilor sistemului judiciar, ar fi impus o remediere reală a problemelor semnalate, şi nu doar pentru anul 2019.

Prin menţinerea probei interviului pentru candidaţi, căreia i se atribuie o pondere de 50%, se relativizează standardele profesionale, cu efect asupra calităţii activităţii judecătorilor instanţei supreme, şi este sporită doza de subiectivism. Pe de altă parte, obiectul interviului, astfel cum e prevăzut în art. 524 alin. (1) din Legea nr.303/2004, este identic cu cel al verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară în procedura prevăzută de Regulamentul privind promovarea în funcţiile de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu alte cuvinte, toate datele care formează obiect al interviului se regăsesc în Raportul întocmit de inspectorii judiciari cu ocazia verificărilor ce au tocmai acest obiect: „integritatea candidaţilor şi modul în care candidaţii se raportează la valori precum independenţa justiţiei şi imparţialitatea judecătorilor, motivaţia şi competenţele „umane şi sociale ale acestora”.

Tot în acest domeniu, se observă o îndepărtare nejustificată de la clamatul principiu al separării carierelor, în condiţiile în care s-a renunţat la caracterul efectiv al vechimii de 18 ani în funcţia de judecător pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie chiar în timpul unui concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, fără o consultare a corpului magistraţilor.

În fine, atragem atenţia asupra faptului că incapacitatea puterii executive şi a puterii legislative de a răspunde cerinţelor Comisiei Europene formulate în cadrul MCV, cu ignorarea unor aspecte minimale vizând statul de drept, poate deschide calea activării art. 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu riscuri imense pentru Statul român şi bunăstarea cetăţenilor săi.  

Soluţia aflată la îndemâna Guvernului şi a Parlamentului este abrogarea unor dispoziţii din legile justiţiei şi ordonanţele de urgenţă subsecvente, criticate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO, respectiv, după caz, revizuirea unor prevederi ale acestor acte normative, după o reală consultare a sistemului judiciar.

Urmărește-ne și pe Google News