Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) judecă marţi dosarul înregistrat în 16 septembrie 2025, în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Potrivit portalului instanţelor de judecată, unul dintre inculpaţi a cerut, la termenul precedent din 12 octombrie, reluarea procedurii de cameră preliminară, însă instanţa a respins solicitarea. Anterior, fusese respinsă şi o cerere de recuzare a judecătorului, formulată de mai mulţi inculpaţi. În 2 aprilie, CAB a decis că procesul tentativei de lovitură de stat poate începe, însă hotărârea a fost atacată, iar în 6 august instanţa supremă a respins definitiv contestaţiile formulate în cameră preliminară. La primul termen pe fond al procesului, din 9 septembrie, instanţa a decis amânarea judecării cauzei.
În 2 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti a decis că procesul pe fond în cazul tentativei de lovitură de stat poate începe, însă hotărârea a fost atacată la instanţa supremă atât de către inculpaţi, cât şi de către Ministerul Public. În 6 august, instanţa supremă a respins contestaţiile formulate în cameră preliminară, dând astfel undă verde începerii procesului pe fond, al cărui prim termen a fost fixat pentru 9 septembrie. Ulterior, au fost acordate trei termene succesive, ultimul fiind stabilit pentru marţi, 27 octombrie 2026.
La începutul lunii septembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a admis contestaţia lui Horaţiu Potra la măsura arestului la domiciliu, decisă în 26 august de Curtea de Apel Bucureşti, astfel că fostul mercenar beneficiază de o măsură preventivă mai blândă, cea a controlului judiciar. La termenul din 4 august de la Curtea de Apel Bucureşti, instanţa menţinuse măsura preventivă a arestului la domiciliu luată în cazul lui Potra şi îi respinsese, ca nefondată, cererea privind înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.
În 17 iunie, tot Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca Potra să fie eliberat din arestul preventiv şi să fie plasat în arest la domiciliu. Anterior, instanţa a admis contestaţiile fiului şi nepotului său, care au fost plasaţi sub control judiciar, după ce aceştia fuseseră în arest la domiciliu.
Prins în Dubai în septembrie 2025, Horaţiu Potra a fost adus în ţară în 20 noiembrie 2025, împreună cu fiul şi cu nepotul său.
Potra a fost trimis în judecată alături de fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu şi de alţi 20 de inculpaţi acuzaţi că ar fi comis infracţiuni grave pentru destabilizarea României. În acest dosar, Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, în formă continuată, iar Horaţiu Potra pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive. Fiul său Dorian Potra şi nepotul său Alexandru Potra au fost trimişi în judecată pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, poliţiştii au făcut filtre în zona localităţilor Baloteşti-Săftica, din judeţul Ilfov, şi Măneşti şi Corneşti, din judeţul Dâmboviţa, precum şi în Capitală, oprind şi controlând mai multe maşini, în interiorul cărora s-au găsit cuţite tip briceag, pumnale, cuţite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, boxuri, topoare şi cozi de topoare, pistoale şi materiale pirotehnice din categoria celor mai periculoase, cu potenţial de a produce explozii puternice care ar fi putut provoca pagube imense, răni grave şi deces.
Concluzia procurorilor care i-au trimis în judecată pe cei 22 de inculpaţi este că urmarea imediată a acţiunilor acestora a constat în punerea în pericol a securităţii naţionale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională, precum şi pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condiţiile legii.
În 26-27 februarie 2025, au fost făcute 47 de percheziţii la adrese din judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov, Timiş şi Cluj, la apropiaţi ai fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Percheziţiile au vizat locuinţele a 27 de persoane şi patru sedii de firmă, una dintre persoane fiind mercenarul Horaţiu Potra. În casa acestuia, într-un seif încastrat sub podea, anchetatorii au descoperit pachete cu teancuri de dolari, politicianul din Mediaş spunând că legea nu îl obligă să îşi ţină banii la bancă. Tot la Potra au fost găsite numeroase arme, el declarând la acea vreme că îşi "asumă" nerespectarea regimului armelor şi muniţiei, dar refuzând să facă alte comentarii cu privire la armele deţinute ilegal.
Fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată într-un al doilea dosar, în care este acuzat de propagandă legionară şi de promovare, în public, a unor persoane vinovate de genocid şi de crime de război.
Al treilea dosar în care este inculpat Călin Georgescu este cel în care fostul candidat la prezidenţiale este acuzat de o înşelăciune de 1,1 milioane de euro. Plasat iniţial sub control judiciar, Georgescu a fost arestat preventiv în 29 septembrie. El a fost reţinut de DIICOT în 21 septembrie, fiind acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, alături de omul de afaceri Ionel Rusen, şi el aflat în arest preventiv.
Georgescu fusese ridicat din trafic, în cursul dimineţii aceleiaşi zile, iar la locuinţa sa şi în alte patru imobile din Bucureşti, Mogoşoaia, Ciolpani şi Buftea au avut loc percheziţii în urma cărora anchetatorii au găsit printre altele, sisteme de bruiaj, înscrisuri şi documente de identitate (două paşapoarte şi o legitimaţie) presupuse a fi false şi dispozitive de stocare a datelor.
Cel mai nou dosar împotriva lui Georgescu a fost deschis în 22 octombrie de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, în cadrul căruia acesta a fost acuzat că a făcut în public salutul legionar la ieşirea dintr-o secţie de Poliţie. Joi, poliţiştii din Ilfov s-au deplasat la Arestul Central din Bucureşti pentru a-l audia, însă Georgescu a invocat dreptul la tăcere şi a refuzat să dea declaraţii.
În ziua precedentă, procurorii DIICOT au făcut percheziţii la două adrese din Bucureşti într-un dosar penal care vizează operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
În acest dosar, Călin Georgescu i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoşoaia, vizată de percheziţiile din 21 septembrie, cu scopul identificării mijloacelor tehnice de înregistrare audio-video folosite de anchetatori, dar şi pentru alterarea datelor informatice şi perturbarea funcţionării sistemelor informatice folosite pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică.
Luni, Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea procurorilor DIICOT de prelungire a mandatului de arestare preventivă pentru Călin Georgescu, în dosarul de înşelăciune cu prejudiciu estimat la 1,1 milioane de euro, înlocuind măsura cu una mai blândă, cea a controlului judiciar. Decizia de luni a Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi contestată.
Călin Georgescu trebuie să rămână în arest până pe 29 octombrie, când îi expiră mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile, în acest interval procurorii DIICOT având posibilitatea să facă contestaţie.
Dacă decizia Tribunalului Bucureşti rămâne definitivă, atunci Călin Georgescu va fi pus în libertate, la fel şi Ionel Rusen, celălalt inculpat în acest dosar de înşelăciune.



























