Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat că trebuie luată în serios reanalizarea soluţiei referitoare la interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin, precizând că este o chestiune pe care o are printre priorităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Stelian Ion a fost întrebat, marţi seară, într-o conferinţă de presă, dacă se impun modificări legislative în urma cazului de la Arad. 
 
“Întotdeauna, după ce se întâmplă anumite astfel de tragedii. Este o faptă extrem de gravă şi o tragedie se poate analiza inclusiv sub aspect legislativ dacă este cazul să se propună anumite modificări. Eu însă spun altceva, pornind de la faptul că ieri a fost printr-un telefon din nou ameninţată cu bomba Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dat peste cap toată activitatea acolo. Trebuie să luăm foarte în serios reanalizarea soluţiei referitoare la interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin. Este o chestiune pe care ar trebui să o gândim foarte atent”, a afirmat ministrul Justiţiei.
 
El a precizat că şi după cazul Caracal a fost o asemenea discuţie, dar nu s-a rezolvat nimic atunci. 
 
“O să propun această chestiune pentru că, din păcate, tot mai multe situaţii în care oameni certaţi cu legea se folosesc de acest mijloc se ajunge iată la tragedii. Şi îmi amintesc şi de cazul Caracal când a fost şi atunci o situaţie şi iată că nu s-a rezolvat nici până acum şi este un subiect pe care îl am pe agendă printre priorităţi”, a explicat Stelian Ion.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.