Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat, la sesiunea specială a Adunării Generale a ONU pe tema luptei împotriva corupţiei, că ţara noastră îşi asumă ferm "eforturi fără precedent" în combaterea corupţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a salutat, în discursul ţinut, introducerea luptei împotriva corupţiei pe agenda Adunării Generale, în contextul în care aceasta reprezintă tot mai mult un facilitator al activităţii grupurilor de crimă organizată.

"În ceea ce priveşte România, aceasta este perspectiva din care trebuie abordată politica penală în materia macro-criminalităţii, inclusiv a celei de mediu. Ministrul Justiţiei a reamintit importanţa utilizării consecvente a Convenţiei ONU împotriva Corupţiei (UNCAC) şi a Convenţiei ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate (UNTOC), instrumente esenţiale de consolidare a cooperării judiciare internaţionale în materie penală", se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Ministerul Justiţiei.

Totodată, Stelian Ion s-a referit la Strategia Naţională Anticorupţie, care este în lucru, şi la recuperarea bunurilor provenite din infracţiuni, în gama de instrumente folosite pentru combaterea corupţiei.

Sesiunea specială a Adunării Generale a ONU pe tema luptei împotriva corupţiei (Special Session of the United Nations General Assembly – UNGASS 2021) se desfăşoară, în perioada 2-4 iunie, la New York.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.