Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, marţi seară, că nu avea niciun motiv să tărăgăneze cererea de urmărire penală a fostului ministru Costel Alexe, fiind rolul procurorilor să rezolve această situaţie. ”În niciun caz nu ar trebui să se mai folosească aceste imunităţi în scopul de a se sustrage de la urmărire”, a afirmat Stelian Ion.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Este firesc să ne mişcăm repede, pentru că nu avem niciun motiv să nu facem asta. Aceste proceduri au fost folosite în trecut ca paravane pentru unii foşti demnitari sau pentru unii parlamentari pentru a se ascunde de urmărirea penală. Nu este cazul. Trebuie, aceste urmăriri să îşi urmeze cursul şi în funcţie de soluţie să se dispună, de către procurori, ce consideră dumnealor, în baza probelor ce se vor administra, în niciun caz nu ar trebui să se mai folosească aceste imunităţi în scopul de a se sustrage de la urmărire”, a declarat, marţi seară, la B 1 TV, ministrul Stelian Ion, referindu-se la cererea de urmărire penală a lui Costel Alexe.
 
Acesta afirmă că este ”şi în folosul politicienilor care nu au săvârşit fapte, să dovedească mai repede acest lucru”. â
 
”Dacă au săvârşit fapte, să plătească, bineînţeles”, a mai afirmat ministrul. 
 
Întrebat cum se vor întâmpla lucrurile în Parlament, după ridicarea imunităţii, ministrul a afirmat: ”Nu am nicio îndoială că în această formulă parlamentară se vor încuviinţa aceste cereri. De altfel, în discuţia referitoare la revizuirea Constituţiei va trebui să discutăm la modul cel mai serios, dacă nu cumva ar trebui să renunţăm la acele imunităţi, altele decât cele la votul exprimat şi pentru opiniile politice. Pentru că am văzut că aceste imunităţi s-au folosit drept paravan de către persoane certate cu legea care au încercat să se ascundă în fel şi chip”. 
 
Ministrul Justiţiei a precizat că există state care au prevăzute imunităţi cum avem noi, există state care au imunităţi doar pentru votul exprimat şi pentru opiniile politice exprimate. 
 
”Din experienţa anilor trecuţi, eu chiar cred, şi am lucrat la o propunere la revizuirea Constituţiei, am propus acest lucru, la o revizuire pe această temă”, a mai precizat ministrul Justiţiei. 
 
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de urmărire penală formulată de preşedintele Klaus Iohannis privindu-l pe fostul ministru al Mediului Costel Alexe.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.