Şeful Poliţiei Române Cătălin Ioniţă a subliniat, în cadrul prezentării bilanţului Parchetului General pe anul 2017, că imaginea fiecărei instituţii se reflectă în mod direct în imaginea celeilalte, astfel că Parchetul are rezultate bune doar dacă şi Poliţia are rezultate bune. Cătălin Ioniţă a mai spus că poliţiştii şi procurorii au ţinut împreună criminalitatea sub control.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful Poliţiei Române a spus că poliţiştii au în lucru aproape 1,6 milioane de cauze sub coordonarea procurorilor, un volum foarte mare de muncă având în vedere că în 2016 şi 2017 numărul de poliţişti a scăzut semnificativ. El a precizat că, cu toate acestea, prin efort comun poliţişti şi procurori au ţinut criminalitatea sub control.

„Prin efortul nostru comun am reuşit să menţinem performanţele instituţionale la un nivel ridicat, iar anul 2017 a fost unul în care împreună am ţinut criminalitatea sub control. Experienţa ne-a arătat că imaginea fiecărei instituţii pe care o reprezentăm se reflectă în mod direct în imaginea celeilalte. Vom putea spune că parchetul are rezultate bune, dacă şi poliţia are rezultate bune”, a declarat Cătălin Ioniţă, adăugând că atât reuşitele, cât şi eşecurile poliţiei judiciare se reflectă direct în rezultatele Ministerului Public.

De asemenea, şeful IGPR a subliniat că poliţiştii cunosc problemele cu care se confruntă procurorii, pentru că sunt şi problemele lor.

„Ştiu că în spatele acestor rezultate se află multe ore de muncă, pasiune pentru profesie şi mai puţin timp petrecut în familie. Ştiu, de asemenea, că cifrele, oricât de exacte ar fi ele, nu pot cuantifica în întregime tot acest efort. Sunt convins că prin efortul nostru comun românii vor simţi că trăiesc într-o ţară sigură, în care viaţa, proprietatea şi celelalte drepturi şi libertăţi sunt respectate”, a mai spus Ioniţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.