Boicotarea lucrărilor Curţii Constituţionale nu va mai fi posibiă, absenţele nemotivate de la lucrările plenului vor fi sancţionate financiar, iar judecătorii Curţii vor putea fi revocaţi dacă sunt incompatibili sau dacă absentează de la trei şedinţe consecutive ale plenului, conform unui proiect de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a CRR iniţiat de parlamentarii liberali Raluca Turcan şi Daniel Fenechiu, în contextul în care boicotul a patru dintre judecătorii constituţional a provocat mai multe amânări ale unei decizii cu privire la legea care creşte vârsta de pensionare pentru magistraţi şi care le reduce pensiile acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Aşa cum am promis, am depus, împreună cu colegul meu, senatorul Daniel Fenechiu, proiectul pentru modificarea şi completarea Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale. Proiectul poate fi completat prin dezbaterea parlamentară. Este un început pentru a discuta despre credibilitatea Curţii Constituţionale”, anunţă Raluca turcan într-o postare pe Facebook.
Deputatul liberal precizează că principalele măsuri sunt: instituirea expresă a obligaţiei judecătorilor Curţii Constituţionale de a participa la şedinţele Plenului, boicotul nemaifiind o opţiune; sancţionarea financiară a judecătorilor care absentează nemotivat de la şedinţele Plenului Curţii, cu 10% din indemnizaţia brută pentru fiecare absenţă, fiind admise doar situaţii de natură medicală, caz fortuit sau de forţă majoră; revocarea, de către Parlament sau Preşedintele României (în funcţie de cine i-a numit), a judecătorilor aflaţi în situaţii de incompatibilitate, care absentează nemotivat de cel puţin 3 ori consecutiv de la lucrările Plenului sau dacă se află în imposibilitatea exercitării funcţiei de judecător mai mult 90 de zile.
”Niciuna dintre măsurile propuse nu afectează independenţa judecătorilor Curţii Constituţionale în exercitarea mandatului şi nici inamovibilitatea pe durata acestuia”, precizează Raluca Turcan.
Ea consideră că, în ultimii ani, Curtea Constituţională şi-a pierdut din credibilitate din cauza suspiciunilor de conflict de interese, a amânărilor nejustificate sau, ”aşa cum vedem în aceste luni, din cauza absenţelor repetate şi a boicotării unor decizii importante”, făcând referire la amânările repetate ale decizie CCR referitoare la pensiile magistraţilor.
Turcan menţionează că legea doar introduce standarde minime de conduită şi responsabilitate într-una dintre cele mai importante instituţii, apreciind că ”este important pentru încrederea românilor în instituţii ca strategia boicotului politic si a tergiversării judecăţii să nu îşi mai găsească sălaş în Curtea Constituţională a României”.
Curtea Constituţională a României a amânat, în 16 ianuarie, pentru a patra oară, pronunţarea în cazul obiecţiilor de neconstituţionalitate a Legii privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, stabilind un nou termen pentru 11 februarie. Judecătorii au luat această decizie ca urmare a cererii de întrerupere a deliberărilor pentru studierea problemelor ce formează obiectul cauzei şi a expertizei contabile depusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La termenul din 29 decembrie 2025, cvorumul de şedinţă nu a putut fi întrunit, întrucât patru judecători - Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu şi Mihai Busuioc (acesta din urmă contestat, alături de un alt judecător, Dacian Dragoş, la Curtea de Apel Bucureşti) - au lipsit, după ce, în ziua precedentă părăsiseră şedinţa în timpul unei pauze. Ulterior, cei patru au explicat că unul dintre ei a cerut amânarea pronunţării şi alţi trei s-au raliat cererii, motivul fiind „solicitarea unui punct de vedere prin care Guvernul să clarifice public că legea nu modifică aspecte ale pensiei de serviciu, ci abrogă efectiv acest drept al magistraţilor”. În fapt, aceştia au solicitat un studiu privind impactul legii contestate.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.