Ministerul Justiţiei a demarat proiectul ”Implementarea unui sistem modern de comunicaţii şi colaborare pentru Ministerul Justiţiei, subordonatele acestuia şi instanţele de judecată”, în valoare de aproape 19 milioane de lei. Proiectul face parte din PNRR şi vizează modernizarea infrastructurii IT.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În data de 15 martie 2023, Ministerul Justiţiei a început implementarea proiectului «Implementarea unui sistem modern de comunicaţii şi colaborare pentru Ministerul Justiţiei, subordonatele acestuia şi instanţele de judecată», finanţat prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, în cadrul Componentei 7 „Transformare digitală”, Investiţia 4 „Digitalizarea sistemului judiciar”  finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Proiectul are o perioadă de implementare de 18 luni (15 martie 2023 – 15 septembrie 2024) şi are ca beneficiar Ministerul Justiţiei”, a transmis, luni, Ministerul Justiţiei.

Sursa citată a precizat că valoarea totală a proiectului este de 18.983.153,70 lei, din care valoarea finanţării externe nerambursabile este de 15.952.230,00 lei.

”Obiectivul proiectului îl reprezintă modernizarea infrastructurii IT prin modernizarea sistemului de mesagerie electronică şi a celui de tip Active Directory, achiziţionarea unui sistem integrat de comunicaţii audio & video, upgrade-ul tehnologic al sistemelor suport din Sala de Consiliu în scopul îmbunătăţirii sistemelor de sonorizare, teleprezenţă, comunicaţii wireless şi transmisiuni live a le Ministerului Justiţiei”, a mai trqansmis ministerul.

Potrivit instituţiei, proiectul îşi propune modernizarea tehnologică a infrastructurii informatice a sistemului judiciar prin:

– realizarea upgrade-ului sistemului de mesagerie electronică, achiziţionarea echipamentelor hardware, a licenţelor şi a serviciilor necesare migrării celor aproximativ 15.000 conturi de utilizator de pe actuala platforma Exchange Server 2007 pe ultima versiune a acesteia disponibilă la momentul implementării noului sistem (versiunea actuală disponibilă pe pagina producătorului este Microsoft Exchange Server 2019),

– implementarea unei versiuni noi a sistemului de mesagerie electronică care va aduce creşteri ale performanţelor, securităţii şi disponibilităţii serviciilor oferite de către Ministerul Justiţiei întregului sistem judiciar, prin creşterea capacităţilor de procesare şi stocare, sporirea securităţii (prin update-uri de securitate periodice), diversificarea serviciului prin oferirea de noi funcţionalităţi, o bună stabilitate a serviciilor,

– implementarea de noi funcţionalităţi, care să ofere utilizatorilor acces la noi facilităţi şi servicii (apeluri video, call-center, conferinţe audio şi video cu mai mult de doi participanţi, redirecţionare apeluri către alte terminale ale utilizatorilor etc.). Aceste noi facilităţi vor fi posibile prin instalarea unor servere dedicate pentru gestionarea serviciilor de comunicaţii audio-video, prevăzute în cadrul acestui proiect.

– pentru administrarea facilă a sistemelor, dar şi pentru diversificarea serviciilor oferite, se doreşte implementarea unei soluţii unificate de comunicaţii de voce şi date, dotarea unei săli de conferinţe situată la etajul 1 al clădirii Ministerului Justiţiei cu sisteme avansate care să ofere facilităţi de sonorizare, servicii de teleprezenţă / videoconferinţă, traducere simultană / interpretariat, puncte de acces wireless pentru mobilitate şi securitate a terminalelor client utilizate în cazul întâlnirilor organizate de către reprezentanţii Ministerului Justiţiei cu delegaţii sau participanţi externi, precum şi transmisiuni live ale şedinţelor desfăşurate în această incintă.

Prin implementarea proiectului, raportat la rezultatul acestuia, se urmăreşte modernizarea tehnologică şi digitizarea infrastructurii informatice a sistemului judiciar.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.