Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că procurorii au cercetat un magistrat în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false. Florenţa a precizat în cadrul anchetei indiciile iniţiale nu au putut fi confirmate, iar prin rechizitoriu a fost dispusă o soluţie de clasare în legătură cu acel magistrat. El a explicat că dosarul lui Georgescu a fost trimis Curţii de Apel Bucureşti şi pentru că două dintre infracţiuni sunt de competenţa acestei instanţe.
Alex Florenţa a fost întrebat,marţi, într-o conferinţă de presă, de ce acest dosar este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti.
”Pentru că două dintre infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, respectiv acţiuni contra ordinii constituţionale şi divulgarea de informaţii publice, sunt infracţiuni care, potrivit Codului de Procedură Penală, sunt de competenţa Curţii de Apel”, a declarat procurorul general.
El s-a referit şi la faptul că cercetările din acest dosar au vizat şi un magistrat.
”Cercetările au vizat şi un magistrat. În acest moment, procurorul de caz considerând că probatorul administrat nu a putut confirma indiciile iniţiale, prin rechizitoriu s-a dispus o soluţie de clasare în raport de acel magistrat”, a declarat Alex Florenţa.
Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false. Alături de el, au fost trimise în judecată alte 21 de persoane, inclusiv Horaţiu Potra şi fiul acestuia. Parchetul ICCJ notează că ”umarea imediată a acţiunilor inculpaţilor a constat în punerea în pericol a securităţii naţionale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională precum şi pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condiţiile legii”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.