Un primar de comună din judeţul Bihor este vizat de un dosar penal pentru luare de mită, procurorii suspectând că a primit bunuri şi servicii de la reprezentanţii unor firme cu care primăria avea contracte de lucrări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poliţiştii şi procurorii au făcut, vineri, trei perchziţii în judeţul Bihor, un primar de comună fiind acuzat de luare de mită.

”Din cercetările efectuate până în prezent, a reieşit că, în perioada 2020 – prezent, o persoană fizică, în vârstă de 40 de ani, în calitate de primar al comunei D, jud. Bihor, ar fi primit de la reprezentanţii mai multor firme de construcţii, care au avut relaţii comerciale cu instituţia publică (în special contracte de execuţie lucrări prin atribuire directă), diverse bunuri şi servicii, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, fără a se putea determina întinderea valorii bunurilor/serviciilor primite cu titlu de mită până în acest moment al cercetărilor”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, la percheziţii au fost identificate şi ridicate sisteme informatice, înscrisuri şi documente justificative cu privire la autorizarea şi edificarea unui imobil – casă de locuit deţinut de primar, precum şi documente financiar-contabile, contracte de achiziţie şi execuţie lucrări de construcţie, documente de plată/încasare referitoare la relaţiile comerciale derulate de un număr de 6 societăţi comerciale cu primăria, pentru stabilirea şi probarea întregii activităţii infracţionale desfăşurată de societăţile în cauză.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.