Un primar din judeţul Caraş-Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA după ce a primit subvenţii de aproape două milioane de lei de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în baza unor documente false depuse de patru persoane care, la rândul lor, au provocat statului un prejudiciu de aproape 3,2 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit rechizitoriului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în perioada 2012-2017, primarul localităţii Ciclova Română, judeţul Caraş-Severin, Gheorghe Percea, a determinat patru persoane din localitate să depună la APIA cereri unice de plată pe suprafaţă, pentru a încasa subvenţii în cadrul diferitelor scheme de plăţi. Cele patru persoane a încheiat, astfel, mai multe contracte de concesiune cu primăria pentru terenurile agricole care aparţineau Consiliului Local şi Primăriei Ciclova Română.

De asemenea, pentru a face dovada că deţineau animale, primarul i-a determinat pe cei patru să încheie fictiv contracte de comodat din care să reiasă că au animale şi adăposturi pentru acestea, pentru a le fi aprobate cererile unice de plată.

Procurorii spun că adevăratul beneficiar al subvenţiilor de la APIA a fost primarul Gheorghe Percea, care avea şi cardurile aferente conturilor bancare în care erau viraţi banii în baza cererilor unice de plată pe suprafaţă.

Astfel, primarul a obţinut subvenţii în valoare de aproape 2 milioane de lei.

Referitor la cele patru persoane care au depus documente false la APIA, determinate de primar, ele au beneficiat de fonduri nerambursabile de aproape 3,2 milioane de lei, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţineau în realitate.

„Acordarea sprijinului financiar pentru cei patru inculpaţi a fost posibilă cu sprijinul nemijlocit al inculpatului Borza Nicolae, materializat în susţinerea eforturilor acestora de creare a condiţiilor artificiale de eligibilitate a cererilor unice de plată depuse la APIA”, scriu procurorii DNA.

APIA s-a constituit parte civilă cu suma de 5.057.954 lei, bani provenind din bugetele FEGA, FEADR (fonduri europene) şi bugetul naţional.

Procurorii au dispus, astfel, trimiterea în judecată a primarului Gheorghe Percea şi a celor patru persoane din localitatea Ciclova Română pentru folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete şi complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete şi în stare de libertate a unui consilier superior la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Judeţean Caraş Severin – Serviciul Control în teren, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete.

De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile şi asupra conturilor bancare deţinute la diferite unităţi bancare de inculpaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraş Severin cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.