Presupusul spion româno-moldovean, în vârstă de 47 de ani, suspectat că a divulgat secrete de stat unor ofiţeri din cadrul Comitetului Securităţii de Stat - KGB al Republicii Belarus, ”în condiţii de natură să pună în pericol securitatea naţională a României”, rămâne în arest preventiv, a decis, miercuri, instanţa supremă. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie i-au respins lui Alexandru Bălan contestaţia la măsura arestării, decisă în 10 septembrie de Curtea de Apel Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Bălan Alexandru împotriva încheierii F/DL din data de 10 septembrie 2025, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală”, informează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Potrivit sursei citate, inculpatul contestator este obligat să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat, în timp ce onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, rămâne în sarcina statului. 

Sentinţa ICCJ judecătorilor de la instanţa supremă este definitivă.

În 10 septembrie, Curtea de Apel Bucureşti a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ – DIICOT, dispunând ca această măsură să fie aplicată pe o perioadă de 30 de zile. Alexandru Bălan, un bărbat cu dublă cetăţenie - modlovenească şi română - fusese reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, fiind cercetat pentru tentativă la trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în forma continuată. 

Potrivit autorităţilor române, activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din Inspectoratul General al Poliţiei Române, iar ancheta, desfăşurată sub egida EUROJUST, a beneficiat de sprijinul serviciilor de informaţii din România, Ungaria şi Cehia, precum şi de sprijinul procurorilor din Ungaria, Cehia şi Republica Moldova.
 
În 8 septembrie, anchetatorii au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele lui Alexandru Bălan, suspectul fiind reţinut pe aeroportul din Timişoara şi adus apoi la Bucureşti. După mai bine de şapte ore petrecute în sediul DIICOT, unde fusese adus pentru audieri, Bălan a fost reţinut şi a plecat fără să facă declaraţii presei.

”Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, începând cu anul 2024 şi până în prezent, suspectul, care a deţinut anterior funcţii de conducere în cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activităţi de divulgare neautorizată a unor informaţii secrete de stat, către reprezentaţi ai unei puteri străine, respectiv ofiţeri din cadrul Comitetului Securităţii de Stat - KGB al Republicii Belarus, în condiţii de natură să pună în pericol securitatea naţională a României”, arăta DIICOT.

Conform sursei citate, între anii 2024-2025, suspectul a avut două întâlniri, ambele în Budapesta - Ungaria, cu ofiţeri de informaţii din cadrul Comitetului Securităţii de Stat - KGB al Republicii Belarus, existând suspiciuni rezonabile ca aceste întrevederi au avut drept scop transmiterea de instrucţiuni şi efectuarea de plăţi pentru serviciile prestate.

Cehia, la rândul său, a anunţat expulzarea unui diplomat belarus în legătură cu acest caz.

În seara respectivă, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS) a confirmat că a fost pus în aplicare un mandat de aducere emis de autorităţile din România pe numele unui fost angajat al său de rang înalt, cercetat pentru trădare, după ce ar fi transmis informaţii secrete de stat, în formă continuată, unor ofiţeri KGB din Belarus.

Potrivit surselor agenţiei IPN, fostul ofiţer de rang înalt din Republica Moldova este Alexandru Bălan, fost adjunct al şefului SIS. 

Presa de peste Prut relata că Alexandru Balan a fost numit în funcţia de adjunct al şefului SIS în martie 2016, în timpul guvernului condus de Pavel Filip, când viaţa politică a ţării era dominată de Vladimir Plahotniuc, oligarhul căutat acum pentru implicarea în cazul deturnării unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc. El a absolvit în anul 2000 Academia de Studii Economice din Chişinău şi a fost angajat la SIS.

”De atunci, a ocupat diferite funcţii, dar nu vă pot spune care sunt acestea, pentru că este un secret”, a declarat la momentul respectiv pentru Ziarul NAŢIONAL ofiţerul de presă al SIS, Daniela Mânzat.

Ziarul NAŢIONAL menţiona că Alexandru Bălan fusese acuzat în urmă cu câţiva ani că ar fi fost responsabil de evadarea bloggerului rus Eduard Baghirov din Republica Moldova, în timp ce acesta se afla în arest la domiciliu, fiind cercetat pentru organizarea protestelor din 7 aprilie 2009.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.