Preşedintele Universităţii ”Andrei Şaguna” din Constanţa, reţinut pentru şantaj, după ce ar fi condiţionat unei studente susţinerea unui examen de plata unei datorii mai vechi, în valoare de 500 de lei, a fost pus sub control judiciar, decizia nefiind definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judecătoria Constanţa a luat în discuţie, sâmbătă seară, propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui Aurel Papari, preşedintele Universităţii ”Andrei Şaguna”, pentru şantaj.

Instanţa a decis însă ca Papari să fie cercetat sub control judiciar, pentru 30 de zile.

Decizia Judecătoriei nu este definitivă şi poate fi contestată la Tribunalul Constanţa.

Potrivit anchetatorilor, în 28 iunie, o femeie în vârstă de 44 de ani, din Năvodari, a sesizat poliţiştii de la Secţia 3 Constanţa că preşedintele Universităţii ”Andrei Şaguna”, Aurel Papari, îi condiţionează susţinerea unui examen de plata unei datorii financiare mai vechi, în cuantum de 500 de lei.

În 30 iunie, poliţiştii de la Secţia 3 Constanţa şi angajaţii Biroului Investigaţii Criminale ai Poliţiei municipiului Constanţa au organizat un flagrant la sediul instituţiei de învăţământ, în urma căruia l-au prins pe Aurel Papari, în vârstă de 69 de ani.

El a fost reţinut vineri seară şi dus în arestul IPJ Constanţa.

Reprezentanţii Universităţii ”Andrei Şaguna” din Constanţa au transmis, sâmbătă, un comunicat de presă prin care resping acuzaţia de şantaj adusă preşedintelui Aurel Papari.

“Universitatea «Andrei Şaguna» respinge acuzaţiile de şantaj care au fost aduse în mod public preşedintelui, profesor universitar doctor Aurel Papari. În fapt, a fost vorba de o provocare, ce reiese evident dintr-o simplă relatare a faptelor incriminate”, se arăta în comunicat.

Sursa citată menţionează că universitatea le pune la dispoziţie absolvenţilor Facultăţii de Psihosociologie, prin contracte de închiriere, spaţii adecvate în care să poată desfăşura activităţi de consiliere. Acestea se află peste drum de sediul instituţiei şi pot fi închiriate contra sumei de o sută de lei pe lună.

”Una dintre absolventele care au încheiat contracte de acest fel, în acelaşi timp studentă la master la Universitatea «Andrei Şaguna», a văzut în această oportunitate, ce i-a fost oferită generos de universitate, un prilej de a face o speculaţie. Astfel, a subînchiriat, în mai multe ocazii, spaţiul respectiv, unei firme, pentru cursuri (plătite) de formare, fapt ce încălca prevederile exprese ale contractului încheiat cu universitatea. De aceea, ca urmare a constatării acestor abateri, în luna mai, masteranda, recunoscând încălcarea contractului şi prejudiciul adus, a acceptat să plătească suplimentar suma de 500 lei pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare, în repetate rânduri, a spaţiului, cu încălcarea, cu bună ştiinţă a condiţiilor contractuale. Dacă Universitatea Andrei Şaguna ar fi avut intenţia de a face profit de pe urma acestor spaţii, şi nu de a da o şansă absolvenţilor săi de a pătrunde pe piaţa muncii, în domeniul lor de competenţă, este evident că le-ar fi putut închiria cu sume mai mari de o sută lei pe lună”, se preciza în comunicat.

Potrivit documentului, ajunsă la finalizarea studiilor de master, studenta a făcut cerere să susţină examenul de disertaţie, fără să plătească suma datorată de aproape trei luni, respectiv cinci sute de lei.

“Cu toate că avea cererea de susţinere a disertaţiei avizată de secretariatul instituţiei, cerere cu care s-ar fi putut prezenta la casierie să achite taxa corespunzătoare examenului, masteranda nu a făcut acest lucru şi a reclamat la Poliţie că a fost condiţionată de plata celor cinci sute de lei din contract şi s-a prezentat la casieria universităţii plătind această sumă, pentru care i s-au eliberat documente justificative. Ulterior, la descinderea Poliţiei, s-a constatat că respectivele bancnote plătite la casierie erau marcate cu inscripţia şantaj”, se mai arăta în comunicatul Universităţii.

Totodată, reprezentanţii instituţiei de învăţământ considerau că Aurel Papari a fost reţinut în mod abuziv.

“Preşedintele Aurel Papari, care nu are, conform regulamentului instituţiei, nicio atribuţie în privinţa organizării examenelor de licenţă şi disertaţie, neputând împiedica înscrierea unui student la examenul de licenţă şi/sau disertaţie, a fost reţinut, din punctul nostru de vedere, abuziv. Nu înţelegem cum poate fi acuzat de şantaj şi reţinut preşedintele unei instituţii de învăţământ superior pentru plata unei sume prevăzute într-un contract şi plătită la casierie, cu eliberarea de factură şi chitanţă”, mai menţiona sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.