Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Bogdan Mateescu, a afirmat, marţi, că sistemul judiciar a trecut prin doi ani extrem de grei, precizând că niciodată nu şi-ar fi imaginat că este posibil să lipsească resursa umană nouă. El a afirmat că, în urma unor declaraţii iresponsabile, plecările din sistem au continuat să crească.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Sistemul judiciar a trecut prin doi ani extrem de grei pentru că niciodată nu ne-am fi imaginat că este posibil să fim lipsiţi de aportul resursei umane noi, în condiţiile în care urmare a unor declaraţii chiar iresponsabile, oricum nefericite, dar şi a altor împrejurări, plecările din sistem au continuat să crească, volumul de dosare a continuat să rămână unul extrem de ridicat chiar într-o evoluţie pozitivă”, a declarat Bogdan Mateescu, la bilanţul CSM. 
 
El consideră că din cauza acestei lipse de personal urmările pe planul magistraturii vor fi nefaste pe termen mediu şi lung. 
 
“A fost o catastrofă din perspectiva resurselor umane această lipsă şi sperăm ca niciodată să nu se mai repete pentru că urmările pe planul magistraturii, pe planul înfăptuirii actului de justiţie nu doar că sunt acum nefaste, dar vor fi şi mai nefaste pe termen mediu şi lung”, a mai transmis preşedintele CSM.
 
El a precizat că reconstrucţia sistemului judiciar se poate face chiar printr-un demers de natură constituţională. 
 
“Reconstruţia sistemului judiciar nu se poate face doar la nivelul legislaţiei secundare cu toate implicarea şi bunăvoinţa noastră. Reconstrucţia se face printr-un sistem, printr-un demers legislativ amplu şi consistent şi îmi permit să spun poate chiar printr-un demers de natură constituţională care să lămurească anumite aspecte”, a precizat Bogdan Mateescu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.