Preşedinta instanţei supreme, Cristina Tarcea, a declarat miercuri, înaintea şedinţei de plen a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că susţine desecretizarea arhivei SIPA, însă acest demers ar trebui făcut în mai multe etape, prima fiind inventarierea documentelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebată, miercuri dimineaţă, despre declaraţiile ministrului Justiţiei privind desecretizarea arhivei SIPA, Tarcea a spus că susţine acest demers: "Nu cunosc declaraţia făcută în această dimineaţă de ministrul Justiţiei, însă l-am auzit aseară spunând că această desecretizare ar trebui făcută în mai multe etape şi sunt de acord. Acest demers trebuie făcut în etape, şi anume mai întâi trebuie făcută inventarierea documentelor şi, în functie de specificul lor, de categoriile de informaţii, se va proceda la desecretizare. Eu susţin acest demers".

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri dimineaţă, că va desecretiza arhiva SIPA "în cel mai scurt timp şi cu respectarea termenelor si procedurilor legale".

"Respectând procedurile în vigoare, voi desecretiza arhiva SIPA", a declarat ministrul Justiţiei.

La insistenţele jurnaliştilor, ministrul a spus că va face acest demers în cel mai scurt timp: "Voi desecretiza arhiva SIPA în cel mai scurt timp, cu respectarea termenelor şi procedurilor legale".

El a mai spus că urmează să discute, miercuri, în plenul şedinţei CSM, solicitarea Consiliului, transmisă marţi Ministerului Justiţiei, privind arhiva SIPA. Toader a precizat că a primit adresa CSM marţi seară.

Consiliul Superior al Magistraturii a trimis Ministerului Justiţiei o adresă în care solicită informaţii despre situaţia arhivei SIPA. Propunerea de a cere explicaţii Ministerului Justiţiei (MJ) legate de arhiva SIPA a fost formulată marţi în şedinţa de plen a CSM de către judecătoarea Gabriela Baltag, iar plenul a votat în favoarea transmiterii acestei adrese.

Evenimentul Zilei a scris luni că parte din arhiva SIPA - care ar conţine de la 10.000 de dosare până la 21.000 de documente, inclusiv 3.000 de dosare ale magistraţilor - a fost copiată, iar unele documente au fost sustrase şi chiar distruse. 

Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie a fost înfiinţat în 1991, ca structură în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, şi trebuia să urmărească faptele din penitenciare. În 1997, Valeriu Stoica, atunci ministru al Justiţiei, a trecut SIPA în subordinea MJ, pentru ca structura să se ocupe şi de protecţia magistraţilor.⁠⁠⁠⁠

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.