Câteva mii de persoane fără discernământ sunt monitorizate de poliţişti după ce reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au stabilit că acestea sunt predispuse la fapte extrem de grave, cum sunt omorurile, tentativele de omor, violurile şi tâlhăriile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un ofiţer din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române a dezvăluit, într-un interviu acordat postului de televiziune Prolex TV, că anchetatorii supraveghează un număr foarte mare de persoane cu probleme psihice grave şi care au un potenţial violent deosebit.

Bărbatul, cu identitate protejată, a declarat că "Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile abilitate, ţine sub observaţie câteva mii de bolnavi psihic”.

Poliţistul a explicat că aceste persoane ajung să fie monitorizate de poliţişti după ce "Casa Naţională de Asigurări de Sănătate furnizează, la anumite perioade, detalii concrete legate de aceşti bolnavi şi de aceea vă putem informa că, la momentul actual, numărul lor este de ordinul miilor”.

Poliţistul a adăugat că toate aceste persoane presupun un risc criminogen foarte ridicat pentru societate, în condiţiile în care sunt capabili de fapte de "omor, tentativă de omor, vătămare corporală gravă, infracţiuni la viaţa sexuală, tâlhării, furturi, toate cu un puternic impact social”.

Ofiţerul a mai spus că, în cazul în care poliţiştii sunt nevoiţi să intervină pentru prinderea unui astfel de bolnav, nici măcar nu au voie să încătuşeze persoana respectivă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.