Camera Deputaţilor a adoptat joi, decizional, cu majoritate de voturi un proiect de lege care aduce modificări Codului penal în sensul în care sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, proxenetismul, agresiunea sexuală şi tortura nu se mai prescriu. Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Autorii acestor infracţiuni grave vor răspunde penal, indiferent de termenul care a trecut de la săvârşirea faptei. Parlamentul a votat în acest sens. Este un alt semnal important care confirmă că pentru actuala majoritate, siguranţa oamenilor, în special a minorilor, este o prioritate. Şi şansa României de a nu mai avea cazuri de genul celor de la Ţăndărei sau cauze de genul Al-Nashiri contra României, dar şi de a nu mai vedea ţara noastră în top la capitolul agresiuni sexuale împotriva minorilor sau la numărul de per-soane traficate”, a afirmat senatoarea PNL Alina Gorghiu, una dintre iniţiatoarele proiectului, printr-un comunicat de presă. 
 
Ea a adăugat că a iniţiat această propunere legislativă, alături de alţi colegi liberali, pentru a asigura dreptul la îndeplinirea actului de justiţie pentru victimele unor astfel de infracţiuni.
 
„Proiectul legislativ votat azi în camera decizională, şi mulţumesc colegilor deputaţi pentru solidaritate, l-am iniţiat împreună cu Iulia Scântei şi Andronache Gabriel, cu un scop precis: de a asigura dreptul la îndeplinirea actului de justiţie pentru victimele infracţiunilor menţionate. Pe lângă trecerea unor fapte penale grave în sfera infracţiunilor imprescriptibile, proiectul insti-tuie pedepsirea cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani, a celor care nu denunţă faptele de agresiune sexuală, de trafic şi exploatare săvârşite împotriva minorilor. Se elimină astfel situaţiile în care termenele de prescripţie se împlinesc înainte ca dosarele să poată fi soluţionate, iar autorii pedepsiţi”, a completat Gorghiu.
 
Senatoarea PNL precizează că erau necesare asemenea modificări.
 
„Era nevoie de aceste modificări în Codul penal. Pentru că victimele necesită o atenţie sporită din partea legiuitorului. Ne-am asumat că vom face legi bune. Şi ne ţinem de promisiune!”, a conchis Alina Gorghiu.
 
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, ca prim for sesizat pe 12 aprilie, iar votul Camerei a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.