Fostul lider al PSD Mircea Geoană ar urma să fie audiat, miercuri, la Tribunalul Bucureşti, ca martor în dosarul în care fostul primar Marian Vanghelie este judecat pentru nouă infracţiuni de luare de mită. Geoană ar fi trebuit să fie audiat la termenul din 3 mai, însă citaţia emisă pe numele său s-a întors la instanţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un nou termen va avea loc, miercuri, la Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care Marian Vanghelie este judecat pentru luare de mită, trei martori, între care şi Mircea Geoană, urmând să fie audiaţi.

La ultimul termen din această cauză, din 3 mai, au dat declaraţii în faţa instanţei Marian Vanghelie şi contabila Maria Magdalena Eftimie, fost director economic al Primăriei sectorului 5.

Atunci, Vanghelie a spus că audierea lui Mircea Geoană ca martor în dosarul său este de Guinness Book”, pentru că acesta “nu are legătură cu nimic” în cauza în care el este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.

Geoană ar fi trebuit să fie audiat la termenul din 3 mai, însă citaţia emisă pe numele său s-a întors la instanţă, deoarece fostul politician şi-a schimbat domiciliul. În aceste condiţii, a fost emisă o adresă către Poliţie pentru a se comunica noul domiciliu al lui Mircea Geoană.

Potrivit anchetatorilor, Mircea Geoană a primit cadou de la Marian Vanghelie, în perioada 2008-2009, cu ocazia unor zile de naştere sau onomastice, trei ceasuri în valoare de câteva zeci de mii de ruro pe care fostul primar le-ar fi cumpărat din bani primiţi ca mită. Este vorba despre două ceasuri Vacheron Constantin şi unul Glashutte model Panomatic Crono. În 2015, Mircea Geoană a fost audiat de DNA în legătură cu aceste ceasuri, în condiţiile în care nu le-a trecut în declaraţia de avere. De asemenea, procurorii anticorupţie au pus sechestru pe cele trei ceasuri primite de Geoană, pentru a recupera o parte din prejudiciul din dosarul lui Vanghelie.

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, în iulie 2015, pentru nouă fapte de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte fapte de spălare de bani, care ar fi fost comise când era primar al Sectorului 5.

În acelaşi dosar sunt judecaţi Mircea Sorin Niculae, vărul lui Vanghelie şi administrator al mai multor societăţi comerciale, Sorin Ştefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL şi omul de afaceri Marin Dumitru.

Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un "comision" de 20 la sută din valoarea contractelor de oferite de Primărie firmelor controlate de Marin Dumitru.

În condiţiile în care costurile reale de execuţie a lucrărilor, şi implicit valoarea efectivă a acestor lucrări, ar fi fost de cel mult 60 la sută din valoarea contractelor,  prejudiciul total cauzat bugetului Sectorului 5 prin activitatea infracţională a lui Marian Vanghelie a fost estimat de anchetatori la 295.207.000 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.