Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, declară că nu şi-ar dori „să ajungem în acea situaţie în care să ne punem problema că am putea să ne apropiem de un termen de prescripţie” în dosarul privind violenţele de la protestul din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei. „Îmi doresc o anchetă corectă, profesionistă, corectă, pe bază de probe şi rapidă”, spune ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Trei ani de zile este o perioadă lungă. În multe dosare cercetările penale au durat mulţi ani de zile şi nu mi-aş dori să ajungem în acea situaţie în care să ne punem problema că am putea să ne apropiem de un termen de prescripţie. Vestea bună a fost aceea că dosarul s-a redeschis, a fost în urma solicitări făcute de o persoană vătămată în instanţă, dar şi procurorul şef interimar al DIICOT a solicitat această redeschidere a dosarului. De curând, chiar pe 10 august, Înalta Curte a stabilit într-un proces de contestare cu privire la durata cercetării penale, a stabilit care este competenţa, urmând ca instanţa competentă să stabilească dacă s-a încălcat acest termen rezonabil şi să stabilească, eventual, un termen în care să se finalizeze ancheta. Lucrurile trebuie să se demareze ulterior, după ce ajunge dosarul de la instanţă, imediat la unităţile de parchet, să se demareze în forţă şi cu rapiditate, ca în toate anchetele penale. Toate anchetele penale trebuie să fie instrumentate profesionist şi foarte rapid, pentru că altfel fie se deteriorează probe, scad şansele de a mai face lumină în toate ungherele cazurilor. Îmi doresc o anchetă corectă, profesionistă, corectă, pe bază de probe şi rapidă”, a declarat ministrul Justiţiei, duminică seară, la Digi 24. 
Stelian Ion menţionează că nu poate vorbi în numele procurorilor şi că cine îşi doreşte ca ministrul justiţiei să ia decizii în anchetele penale „greşeşte profund”.
Stelian Ion crede că se va ajunge la un final al dosarului 10 august „într-un termen rezonabil”.
„La Ministerul Justiţiei scăderea duratei proceselor este esenţială”, adaugă ministrul. 
În acest context, Stelian Ion susţine că sunt „anumite soluţii” pentru scăderea duratei proceselor, dar că este nevoie inclusiv de modificări legislative pentru ca acest lucru să fie posibil.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.