Reprezentanţii Ministerului Public afirmă, referindu-se la unele prevederi din ordonanţa de urgenţă privind legile justiţiei, că dacă numirea şi revocarea procurorilor cu funcţii de conducere depind de un ministru "există un risc serios ca aceştia să nu combată în mod energic corupţia în rândurile aliaţilor politici ai respectivului ministru" şi că dacă ministrul justiţiei devine titular al acţiunii disciplinare "se creează riscul controlului politic asupra modului în care sunt verificaţi magistraţii din punct de vedere disciplinar". Totodată, Ministerul Public arată că numirea şi delegarea procurorilor s-au făcut conform legii, iar "nesocotirea" acestui fapt va duce la "blocarea activităţii şi imposibilitatea finalizării unor cauze extrem de importante, în special aflate pe rolul Secţiei parchetelor militare din cadrul PICCJ, DNA şi DIICOT".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Ministerului Public au transmis, duminică seară, un punct de vedere privind proiectul ordonanţei de urgenţă de modificare a legilor justiţiei, după relatările din presă conform cărora, luni, va fi dezbătut în şedinţă de guvern, la propunerea Ministerului de Justiţie, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, Ministerul Public atrage atenţia asupra pericolului încălcării ordinii constituţionale prin adoptarea unora dintre modificările propuse.

"Introducerea unui nou alineat la art. 54 din Legea nr. 303/2004, conform căruia ministrul justiţiei organizează o procedură de selecţie pe baza unui interviu, iar pentru asigurarea transparenţei audierea candidaţilor se transmite în direct, nu este de natură a înlătura diminuarea independenţei procurorilor care ocupă funcţii de conducere. Aşa cum a arătat şi Comisia de la Veneţia, conferirea rolului decisiv ministrului de justiţie în numirea procurorilor cu funcţii de conducere mai degrabă slăbeşte decât să asigure controlul reciproc şi echilibrul puterilor. Dacă numirea şi revocarea procurorilor cu funcţii de conducere depind de un ministru, există un risc serios ca aceştia să nu combată în mod energic corupţia în rândurile aliaţilor politici ai respectivului ministru", arată reprezentanţii Ministerului Public.

Totodată, potrivit sursei citate, se impune ca numirea procurorilor în funcţiile de conducere din vârful Ministerului Public să se facă, aşa cum a solicitat Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Secţiei pentru procurori a CSM, formulată în urma unui interviu care poate fi transmis în direct, cu avizul ministrului justiţiei, de către Preşedintele României.

"Prin atribuirea calităţii de titular al acţiunii disciplinare pentru ministrul justiţiei, se creează riscul controlului politic asupra modului în care sunt verificaţi magistraţii din punct de vedere disciplinar, acţiunea disciplinară exercitată de ministrul justiţiei putând deveni «o pârghie politică de dominare a justiţiei»", mai susţin reprezentanţii Ministerului Public.

De asemenea, în document se arată că articolul VIII din proiectul de ordonanţă de urgenţă, conform căruia, la data intrării în vigoare a ordonanţei, procurorii care funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT şi DNA, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora dacă indeplinesc condiţiile prevăzute în noua formă a Legii nr. 303/2004 şi a Legii nr. 304/2004, va duce la înlăturarea unor procurori din funcţiile legal deţinute, prin impunerea unor condiţii noi, inexistente la data la care s-a făcut numirea, cu nesocotirea prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituţie care prevede aplicabilitatea legii doar pentru viitor.

"Arătăm că atât numirea, cât şi delegarea procurorilor s-au realizat cu respectarea condiţiilor legale în vigoare, iar nesocotirea acestui fapt ar duce la încălcarea principiului stabilităţii procurorului, a principiului neretroactivităţii legii, a identităţii statutului juridic constituţional al judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte numirea şi delegarea acestora şi va conduce la blocarea activităţii şi imposibilitatea finalizării unor cauze extrem de importante, în special aflate pe rolul Secţiei parchetelor militare din cadrul PICCJ, DNA şi DIICOT", mai afirmă reprezentanţii Ministerului Public.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.