Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au anunţat că vor fi acordate granturi, prin Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) către organizaţiile neguvernamentale pentru a ajuta victimele şi persoanele aflate în situaţii de risc sau vulnerabilitate la criminalitate. Pentru perioada 2023-2024, bugetul va fi de 1.274.000 lei, iar pentru anul 2025, suma urmează să fie suplimentată în funcţie de rezultatele valorificării bunurilor confiscate din procedurile judiciare penale. De asemenea, ANABI reia iniţiativa „Vinerea Uşilor Deschise” şi astfel, în fiecare zi de vineri, între orele 10.00 şi 14.00, pe parcursul lunii septembrie, sunt organizate consultări şi dezbateri publice cu mediul asociativ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Fapte, nu promisiuni! Ministerul Justiţie, prin Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, împreună cu asociaţiile şi fundaţiile de specialitate ajută victimele şi persoanele aflate în situaţii de risc sau vulnerabilitate la criminalitate. Ministerul Justiţiei, prin ANABI, depune eforturi pentru prevenirea criminalităţii, protecţia victimelor şi educaţie juridică prin acordarea de granturi (finanţări nerambursabilă) către organizaţiile neguvernamentale. Pentru perioada 2023/2024, bugetul va fi de 1.274.000 lei, iar pentru anul 2025, suma urmează a fi suplimentată în funcţie de rezultatele valorificării bunurilor confiscate din procedurile judiciare penale”, arată postarea de miercuri pe pagina de Facebook a Ministerului Justiţiei. 
 
Conform sursei citate, beneficiarii direcţi sunt asociaţiile şi/sau fundaţiile cu obiect de activitate în domeniul asistenţei şi protecţiei victimelor şi asistenţei sociale, constituite conform legii. De asemenea, beneficiarii finali/Grupul ţintă sunt victime ale infracţiunilor şi/sau persoane aflate în situaţii de risc sau de vulnerabilitate la criminalitate; copii cu vârsta între 10 şi 17 ani din zone expuse infracţionalităţii; persoane fizice peste 18 ani rezidente în România.
 
Ministerul Justiţiei mai precizează că sumele alocate vor putea fi folosite exclusiv pentru măsuri/acţiuni/programe privind:
 
- asistenţă şi protecţia victimelor infracţiunilor – inclusiv pentru situaţii de urgenţă;
 
- prevenirea criminalităţii; 
 
- educaţie juridică.
 
Scopul programului este reutilizarea socială vizibilă şi consistentă a produselor infracţionale în scopul înlăturării efectelor negative ale criminalităţii asupra victimelor, indică sursa menţionată.
 
Totodată, opiniile şi contribuţiile la îmbunătăţirea programului anual şi a ghidului sunt aşteptate la adresa de e-mail anabi@just.ro, până la data de 29 septembrie 2023, ora 23:59.
 
În plus, ANABI reia iniţiativa „Vinerea Uşilor Deschise”. În fiecare zi de vineri – între orele 10.00 şi 14.00, pe parcursul lunii septembrie 2023, sunt organizate consultări şi dezbateri publice cu mediul asociativ. 
 
Documentele care stau la baza finanţării pot fi consultate AICI
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.