Magistraţii Tribunalului Sibiu au decis să amâne cauzele, începând de miercuri, ca formă de protest faţă de "iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu". Ei susţin că "pensia de serviciu nu constituie un privilegiu, ci o compensaţie pentru incompatibilităţile şi interdicţiile la care magistraţii sunt supuşi tocmai pentru asigurarea independenţei şi imparţialităţii lor, dar şi pentru condiţiile concrete în care se desfăşoară activitatea judecătorilor". Totodată, personalul auxiliar de specialitate de la această instanţă a anunţat proteste, prin suspendarea activităţii, joi, timp de două ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Tribunalului Sibiu au anunţat, miercuri, că Adunarea Generală a judecătorilor de la această instanţă, întrunită în şedinţa în 21 ianuarie pentru a formula un punct de vedere motivat relativ la iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu, din perspectiva încălcării independenţei şi afectării statutului constituţional al judecătorilor, a decis, în unanimitate, adoptarea unei hotărâri în care "se precizează în mod esenţial faptul că pensia de serviciu nu constituie un privilegiu, ci o compensaţie pentru incompatibilităţile şi interdicţiile la care magistraţii sunt supuşi tocmai pentru asigurarea independenţei şi imparţialităţii lor, dar şi pentru condiţiile concrete în care se desfăşoară activitatea judecătorilor".

Totodată, s-a decis adoptarea unei forme de protest, în sensul amânării judecării cauzelor începând cu şedinţele de judecată stabilite din 22 ianuarie, suspendarea activităţii privind procedura prealabilă şi refuzul de participare la constituirea birourilor electorale locale, urmând ca în 29 ianuarie, într-o altă Adunare Generală a judecătorilor, să fie reluate discuţiile în raport cu măsurile care se adoptă în mediul legislativ până la această dată.

Măsurile adoptate nu se aplică cauzelor care se soluţionează în regim de urgenţă, în funcţie de specificul fiecărei secţii, precizează sursa citată.

La rândul său, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Sibiu declanşează proteste. Astfel, joi, între orele 10.00 şi 12.00, personalul auxiliar de specialitate nu va efectua niciun fel de activităţi specifice funcţiei şi nu va îndeplini niciun act de procedură, iar din 27 ianuarie va fi întreruptă activitatea, pe o perioadă care va fi stabilită în cadrul adunărilor locale sindicale, programate joi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.