Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, marţi, în principiul cererile de recurs în casaţie făcute de către fraţii Dani şi Ionuţ Mocanu, condamnaţi definitiv la închisoare pentru tentativă de omor şi prinşi în Italia, în noiembrie 2025, stabilind ca această cale extraordinară de atac, prin care cei doi speră să scape de închisoare, să se judece în 17 martie 2026. Cântăreţul de manele şi fratele său au fost plasaţi în arest la domiciliu de Curtea de Apel din Napoli, în contextul în care autorităţile judiciare române au cerut extrădarea acestora din Italia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Admite în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii Mocanu Ionuţ Nando şi Mocanu Daniel împotriva deciziei penale nr. 737/AP din 06 noiembrie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, în dosarul nr. 5712/109/2022”, se arată în decizia pe scurt a ICCJ.

Instanţa supremă trimite cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 5 şi stabileşte termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 17 martie 2026, cu citarea inculpaţilor Ionuţ Nando Mocanu şi Daniel Mocanu şi a părţilor civile. 

În schimb, în cazul părţilor civile din dosar, instanţa supremă a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de acestea.

Cântăreţul de manele Dani Mocanu şi fratele său Ionuţ „Nando” Mocanu au depus cererile de recurs în casaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 13 ianuarie 2026, în dosarul nr. 5712/109/2022, în încercarea de a scăpa de condamnarea definitivă la închisoare pentru tentativă de omor.

Potrivit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza se află în procedură de filtru, o etapă preliminară prin care un complet specializat verifică dacă recursul îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate în principiu. 

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac care vizează doar legalitatea hotărârii, nu rejudecarea fondului. Altfel spus, este modalitatea prin care o hotărâre judecătorească este trimisă ICCJ pentru a verifica legalitatea hotărârii instanţei de fond, nu şi faptele în sine. Scopul acestei căi extraordinare de atac este de a desfiinţa hotărârea nelegală, bazându-se pe motive strict prevăzute de lege, precum încălcarea competenţei sau aplicarea greşită a legii, nu pe reevaluarea probelor. 

Fraţii Mocanu au fost prinşi, în 10 noiembrie 2025, în provincia italiană Napoli, de către poliţişti ai Chesturilor Brescia şi Napoli, unde se sustrăgeau executării pedepsei cu închisoarea la care fuseseră condamnaţi definitiv pentru tentativă de omor şi alte infracţiuni. Cei doi bărbaţi, domiciliaţi în Ştefăneşti, judeţul Argeş, nu au fost găsiţi de poliţiştii români la domiciliu, unde au fost căutaţi în baza mandatelor de executare a pedepsei, emise on 6 noiembrie 2025. 

Ulterior, autorităţile române au emis mandate europene de arestare pe numele fraţilor Mocanu, după prinderea acestora fiind solicitată extrădarea lor din Italia.

Curtea de Apel din Napoli a confirmat arestarea fraţilor Daniel Mocanu şi Ionuţ Mocanu şi a decis plasarea acestora în arest la domiciliu, în provincia Napoli, amânând până acum pronunţarea în ceea ce priveşte cererea de extrădare solicitată de autorităţile române.
 
Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la patru ani de detenţie, iar fratele acestuia a primit o pedeapsă de şapte ani după ce au bătut cu ranga un bărbat, într-o staţie de carburaţi, în 2022. În plus, cei doi au fost acuzaţi de loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.