Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, luni, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la patru întrebări în dosarul ”Turceni – Rovinari”, în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie Victor Ponta, Dan Şova şi foşti directori ai Complexului Energetic. Apelul este suspendat până la primirea unui răspuns de la instanţa europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cu majoritate, Admite cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare. Dispune suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea cererii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Cu recurs în 72 de ore de la pronunţare pe dispoziţia de suspendare a judecăţii. Pronunţată în sedintă publică, astăzi, 11 noiembrie 2019”, e arată în minuta sentinţei.

Magistraţii vor trimite CJUE patru întrebări:

1. Articolul 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 325 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi articolele 2 şi 4 din Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătoreşti, Curtea Constituţională a României, care impune de plano rejudecarea tuturor cauzelor de corupţie soluţionate de secţia penală a instanţei supreme în primă instanţă, într-o perioadă determinată (2003-ianuarie 2019), aflate în calea de atac a apelului?

2. Articolul 2 şi 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi articolul 47 alin. 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul ca se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătoreşti a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secţii a instanţei supreme, contrar interpretării evidenţiate de practica organizatorică, dar şi jurisdicţională constantă şi unanimă a acesteia?

3. Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanţei naţionale să înlăture aplicarea unei decizii a instanţei de contencios constituţional, pronunţată într-o sesizare vizând un conflict constituţional, obligatorie în dreptul naţional?

4. Sintagma „constituită în prealabil prin lege" din cuprinsul art. 47 alineatul 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene poate fi interpretată în sensul că include desemnarea formală a unor completuri de judecată specializate distinct de specializarea judecătorilor care le compun?

A existat şi o opinie separată, în sensul ”respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a admiterii apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Natională Anticoruptie şi de apelantul inculpat Cristea Dumitru împotriva sentinţei penale nr.290 din data de 10 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penală, în dosarul nr.3407/1/2015, privind si pe intimaţii inculpaţi Ciurel Laurenţiu Dan, Graure Laurenţiu Octavian, Şova Dan Coman şi Ponta Victor Viorel, a desfiinţării sentinţei penale apelate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.

Fostul premier Victor Ponta şi fostul senator Dan Şova au fost achitaţi, în 10 mai 2018,  de magistraţii instanţei supreme în dosarul "Turceni - Rovinari", în care au fost judecaţi pentru fapte de corupţie, în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă.

Decizia instanţei nu este definitivă.

Victor Ponta a fost achitat pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătura privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, iar Dan Şova a fost achitat pentru fals în înscrisuri sub semnătura privată, evaziune fiscală şi spălare de bani.

De asemenea, au fost achitaţi şi fostul director al Complexului Energetic Rovinari Laurenţiu Ciurel, acuzat de către DNA de trei infractiuni de abuz în serviciu, şi fostul director economic al Complexului Energetic Turceni Laurenţiu Graure.

În schimb, fostul director al Complexului Energetic Turceni Dumitru Cristea a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi la plata unor daune de peste două milioane de lei.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.