Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a afirmat, miercuri, la Parlament, că nu crede că ar fi "o idee foarte bună" comasarea instituţiei pe care o conduce cu DNA, şi nici nu crede că ideea lansată în spaţiul public de fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, era "foarte serioasă".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nici nu cred că a fost o idee foarte serioasă la acel moment şi, din ce îmi aduc aminte, ministrul Prună se referea la un viitor foarte îndepărtat. (...) Haideţi să vedem întâi proiectul de lege şi discutăm după. În acest moment, dacă mă întrebaţi fără să văd, deşi nu este juridiceşte foarte corect, v-aş spune că nu ar fi o mişcare foarte bună", a spus Horodniceanu, după o discuţie în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în care s-a luat în dezbatere OUG emisă de Guvernul Cioloş privind activitatea DIICOT.

Procurorul şef al instituţiei a afirmat că o astfel de comasare ar schimba modul în care funcţionează Direcţia, având în vedere că DIICOT şi DNA sunt structuri cu competenţe diferite şi moduri de organizare diferite.

"Nu cred la acest moment că ar fi o idee foarte bună. (...) Să nu vorbim despre lucruri care ar putea să fie, ci despre lucruri care sunt", a adăugat el.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a discutat, miercuri, despre OUG 78/2016. Dezbaterile privind Legea de aprobare a OUG 78 au fost amânate de preşedintele Comisiei, Eugen Nicolicea. Horodniceanu venise la Comisie pentru a propuner modificări minore în textul Ordonanţei.

Această OUG a fost emisă de Guvernul Cioloş şi prin ea se dorea eficientizarea activităţii DIICOT, aşa cum afirma fostul ministru Raluca Prună, care dorea ca Direcţia să aibă o organizare "în oglindă" cu DNA. 

"În mod ideal şi DIICOT, ca şi alte structuri de Parchet, cred că ar trebui să se bucure din acest punct de vedere de toate garanţiile pe care, de exemplu, DNA le are, prin existenţa unui corp de poliţie judiciară care să facă parte din instituţie", spunea Prună, în noiembrie 2016.

La începutul anului 2017, au apărut discuţii în spaţiul public privind comasarea DNA şi DIICOT, dar această intenţie a fost negată de Ministerul de Justiţie condus de Florin Iordache, de premierul Sorin Grindeanu, precum şi de liderii coaliţiei de guvernare.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.