Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că, anul acesta, de la 1 ianuarie şi până la 10 octombrie, au fost aduse în ţară 621 de persoane, dintre care 17 in baza extrădării şi 604 în baza mandatului european de arestare. De asemenea, în prezent, 1.845 de persoane extrădate sau predate execută pedepse privative de libertate în penitenciarele din România, iar joi de dimineaţă erau în sistem penitenciar erau 23.590 de persoane private de libertate, a mai precizat ministra PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am prezentat un raport astăzi premierului şi colegilor din Guvern, un raport considerat important pe o temă considerată prioritară pentru Guvern şi pentru Ministerul Justiţiei. Înţelegem prin fugari persoane condamnate în România care încearcă să se folosească de alte jurisdicţii străine şi de legislaţia altor state pentru a nu executa pedeapsa în România. Lucrul de la care pornesc şi pe care sunt convinsă că puteţi să îl constataţi este următorul: statul român, Ministerul Justiţiei, celelalte instituţii care au atribuţii în acest domeniu nu sunt pasive la problema fugarilor. Ştim că este o temă sensibilă care generează o stare de nemulţumire în societate pe care ne-o dorim să o rezolvăm definitiv”, a explicat Alina Gorghiu, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.

Ea a adăugat că din anul 2020 şi până acum au fost aduse în România 2.607 de persoane faţă de care a fost dispusă urmărirea internaţională, dintre care 2.547 de persoane au fost aduse în baza mandatelor europene de arestare şi restul prin procedura extrădării.

„Am discutat despre o serie de soluţii în şedinţa de Guvern. A fost o deschidere relevantă din partea colegilor din Guvern. Ministerul a prezentat acest raport cu privire la numărul de persoane date în urrmărire internaţională, aduse în România ca urmare a efortului celor trei autorităţi implicate în acest proces – instanţele judecătoreşti, Ministerul Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională. Din anul 2020 până în prezent au fost aduse în România 2.607 persoane faţă de care a fost dispusă urmărirea internaţională. Dintre acestea 2.547 au fost aduse în baza mandatelor europene de arestare, iar restul prin procedura extrădării. Diferenţa dintre mandatul european de arestare este că acesta se dă pentru fugarii de pe teritoriul UE, spre deosebire de extrădare care operează pe state din afara cadrului european”, a mai declarat ministra Justiţiei. 

Aceasta a mai spus că din luna ianuarie a acestui an şi până pe data de 10 octombrie au fost aduse în ţară 621 de persoane, 17 în baza extrădării şi 604 în baza mandatului european de arestare.

„Anul acest de la 1 ianuarie până pe 10 octombrie au fost aduse în ţară 621 de persoane dintre care 17 in baza extrădării şi 604 în baza mandatului european de arestare. În prezent, 1.845 de persoane extrădate sau predate execută pedepse privative de libertate în penitenciarele din România. Astăzi de dimineaţă erau în sistem penitenciar erau 23.590 de persoane private de libertate. Asta înseamnă că 7,82% dintre persoanele private de libertate în prezent sunt cele care au fost extrădate sau predate”, a concluzionat ministra Alina Gorghiu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.