Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind trecerea în rezervă a generalului Ion Vasilache, procurorul şef al Secţiei Parchetelor Militare din Ministerul Public. Recent, acesta şi-a depus la Consiliul Superior al Magistraturii cererea de pensionare, în contextul în care în 16 mai Codruţ Olaru şi-a încetat activitatea ca adjunct al procurorului general, iar în baza avizului CSM a trecut la Secţia Parchetelor Militare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul privind trecerea în rezervă a generalului locotenent cu trei stele Ion Vasilache, începând cu data de 1 iunie.

Procurorul şef al Secţiei Parchetelor Militare din Ministerul Public, generalul Ion Vasilache, şi-a depus recent la Consiliul Superior al Magistraturii cererea de pensionare, membrii CSM urmând să ia act de solicitarea magistratului militar. Cererea are loc în contextul în care în 16 mai Codruţ Olaru şi-a încetat activitatea ca adjunct al procurorului general, iar în baza avizului CSM a trecut la Secţia Parchetelor Militare.

În urmă cu o săptămână, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de rechemare în activitate a generalului de brigadă Codruţ Olaru, fostul procuror general adjunct al României, condiţie pentru ca acesta să poată activa la Parchetul Militar. Intenţia lui Olaru de a deveni procuror militar are legătură cu o serie de critici privind eficacitatea Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, secţie care are restant dosarul “istoric” al Revoluţiei, clasat de procurorii militari, dar care a fost redeschis la cererea instanţei supreme. În mai 2015, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis continuarea activităţii procurorului Codruţ Olaru la Secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după încetarea mandatului în funcţia de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv 16.05.2016.
 
Ion Vasilache şi-a început cariera în magistratură în 1989, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în calitate de procuror criminalist. Din anul 1992 până în 2006 a fost procuror militar la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. În octombrie 2007, Ion Vasilache a fost delegat în funcţia de procuror-şef al Secţiei Parchetelor Militare, în locul generalului Dan Voinea, iar din iunie 2008 a fost numit în această funcţie. Vasilache a anchetat mai multe dosare privind evenimentele din decembrie 1989. În iulie 2013, Vasilache a fost numit din nou în acestă funcţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.