Administratorul public al municipiului Bacău, inspectori de specialitate din Primăria Bacău şi mai mulţi administratori ai unor societăţi comerciale au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar cu 24 de inculpaţi, care vizează modul de decontare a patru contracte finanţate din fonduri europene, încheiate de municipalitate pentru realizarea a 13 parcări publice de biciclete cu sistem de acces RFID. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 6,3 milioane de lei.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui dosar cu 24 de inculpaţi, între care funcţionari publici, societăţi comerciale şi reprezentanţi ai acestora, care ar fi săvârşit infracţiuni ce ar fi produs un prejudiciu de aproximativ 6,3 milioane lei.
Astfel, Ciprian Octavian Piştea, administrator public al municipiului Bacău, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (4 acte materiale), tentativă în formă continuată la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (5 acte materiale din care 4 sub forma participaţiei improprii - complicitate şi unul sub forma autoratului) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată;
De asemenea, Ionel Fediuc şi Cristinel-Adrian Ţurcanu, consilieri superiori, urbanistul Cătălin Ghervan, consilierul superior Iuliana Antonina Niculescu şi inspectorul de specialitate Gheorghiţă costel Vătămănescu, toţi în cadrul Primăriei mun. Bacău, au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, tentativă în formă continuată sau simplă la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (complicitate sau autorat) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (primii trei menţionaţi);
Potrivit procurorilor anticorupţie, a mai fost dispusă trimiterea în judecată a S.C. GAVCONS TEHNIC S.R.L., S.C. VAMIBCONS S.R.L., S.C. BVA LOGISTIK S.R.L., S.C. TRUST G.P S.R.L şi S.C. SERVICII PC S.R.L., precum şi a administratorilor de drept/de fapt ai respectivelor societăţi comerciale,. precum şi a altor angajaţi ai acestora, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi/sau fals în înscrisuri sub semnătură privată, săvârşite în formă simplă şi/sau continuată.
Procurorii au stabilit, conform rechizitoriului, dosarul vizează modalitatea de decontare a patru contracte încheiate de Primăria municipiului Bacău pentru realizarea a 13 parcări publice de biciclete cu sistem de acces RFID, contracte derulate în cadrul Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 finanţat cu fonduri europene.
„În condiţiile derulării contractelor respective, în cursul lunii decembrie 2023, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi ar fi ştiut că cele 13 parcări publice de biciclete nu erau complete şi finalizate, inculpatul Piştea Ciprian-Octavian, în calitate de administrator public al municipiului Bacău, precum şi ceilalţi inculpaţi funcţionari din primărie, ar fi avizat la plată facturi fiscale, respectiv ar fi certificat realitatea şi legalitatea documentelor justificative aferente, emise de societăţile comerciale contractoare şi, în unele situaţii, ar fi întocmit documente justificative false pentru a fi îndeplinite aparent condiţiile prevăzute de lege în vederea efectuării plăţii în termenul limită de 31 decembrie 2023”, precizează procurorii.
Sursele citate menţionează că facturile emise de societăţile comerciale inculpate şi toate documentele justificative aferente acestora ar conţine menţiuni necorespunzătoare realităţii, în sensul că au fost livrate echipamentele conform specificaţiilor tehnice la data plăţii, au fost recepţionate sau puse în funcţiune, în fapt fiind aduse la faţa locului doar anumite părţi componente care nu puteau fi achitate.
„Raportat la prevederile contractelor de finanţare, cheltuielile în cadrul celor patru proiecte ar fi fost eligibile pentru decontare europeană doar dacă erau efectuate şi plătite până la data de 31 decembrie 2023. Ulterior acestei date, sumele achitate deveneau neeligibile şi trebuia să fie suportate de la bugetul local al municipiului Bacău.
Scopul emiterii facturilor fiscale şi a celorlalte documente justificative ar fi fost decontarea sumelor din cheltuielile eligibile pentru finanţare europeană, toate aceste demersuri fiind efectuate cu încălcarea legii”, arată anchetatorii.
Potrivit procurorilor, la finalul lunii decembrie 2023, deşi echipamentele aferente celor 13 parcări de biciclete nu au fost livrate complete, nu au fost montate, nu au fost puse în funcţiune şi nu au fost recepţionate de funcţionarii din cadrul Primăriei municipiului Bacău, cheltuielile aferente în valoare de 6.279.713 lei (TVA inclus) ar fi fost decontate integral din fondurile municipiului Bacău, urmând a se solicita rambursarea acestor cheltuieli din fonduri europene în cadrul Programul Operaţional Regional 2014-2020.
„Mai mult decât atât, din cercetările efectuate s-a constatat că echipamentele livrate pe de o parte nu ar corespunde cerinţelor tehnice ofertate (fiind modificată soluţia tehnică fără respectarea prevederilor legale – în documentaţia de atribuire neprevăzându-se funcţionarea acestor echipamente într-un sistem integrat), iar pe de altă parte aceste echipamente nu erau şi nu sunt funcţionale nici la mai bine de doi ani de la data plăţii. Adiţional, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în fapt, echipamentele ar prezenta deficienţe tehnice ce ar putea periclita integritatea fizică a potenţialilor utilizatori, precum şi potenţiale distrugeri ale bicicletelor depozitate în parcări”, precizează procurorii.
Cu toate acestea, mai notează procurorii, inculpaţii - funcţionari din cadrul Primăriei municipiului Bacău ar fi depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională (A.D.R.) Nord – Est cereri de rambursare corespunzătoare celor patru proiecte în care ar fi fost făcute menţiuni nereale cu privire la achiziţia şi plata echipamentelor respective, respectiv ar fi fost utilizate documente nereale/false, inexacte sau incomplete în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri europene.
ADR Nord-Est a respins rambursarea, iar Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a dispus excluderea cheltuielilor de la finanţare. Ulterior, respingerea cererilor de rambursare a fost contestată de beneficiar în faţa instanţelor de judecată, într-una dintre cauzele judecate definitiv şi irevocabil stabilindu-se faptul că perioada de eligibilitate a cheltuielilor în POR 2014 - 2020 s-a încheiat la data de 31 decembrie 2023 şi faptul că, la data facturării/plăţii, nu erau îndeplinite condiţiile pentru emiterea facturii şi efectuarea plăţii, cheltuielile aferente parcărilor de biciclete fiind considerate în mod corect neeligibile.
Primăria municipiul Bacău ar fi achitat din bugetul municipiului 6.279.713 lei (TVA inclus) sumă reprezentând prejudiciu pentru care Consiliul local al municipiului Bacău s-a constituit parte civilă.
Pentru recuperarea prejudiciului, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparţinând inculpaţilor persoane fizice şi juridice, măsurile asiguratorii dispuse acoperind în integralitate valoarea prejudiciului pentru care Consiliul local al municipiului Bacău s-a constituit parte civilă.
Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bacău cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







