Fostul senator Marius Isăilă, acuzat că ar fi vrut să dea 1 milioan de euro ministrului Apărării pentru a-i facilita încheierea unor contracte între Romtehnica şi o firmă privată, a fost eliberat din arestul preventiv şi pus sub control judiciar. Decizia a fost luată, joi, de Curtea de Apel Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, să admită contestaţia lui Marius Isăilă la decizia de arestare preventivă luată de Tribunalul Bucureşti.

”Admite contestaţie formulată de contestatorul inculpat. Desfiinţează, în parte, încheierea penală contestată, si pe fond, rejudecând: respinge propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justitie- DNA de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpat, dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul I.M. pe o perioada de 60 de zile, începând cu data de 20.11.2025”, se arată în minuta instanţei.

În urmă cu două săptămâni, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Marius Isăilă, pentru 30 de zile.

El este acuzat de DNA că, în datele de 09 şi 15 octombrie 2025, în Bucureşti, ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul apărării, promisiuni care au fost reiterate în data de 24.10.2025, inculpatul având reprezentarea că ministrul apărării şi-ar putea exercita influenţa asupra conducerii C.N. ROMTEHNICA S.A., cu acţionar unic Ministerul Apărării, pentru a determina încheierea unor contracte comerciale între această societate de stat şi o societate privată.

”Infracţiunea de cumpărare de influenţă a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul executând anterior o pedeapsă cu închisoarea aplicată pentru săvârşirea altor infracţiuni de corupţie. Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, a mai transmis DNA.

Isăilă a fost condamnat definitiv de instanţa supremă, în 10 noiembrie 2016, la cinci ani şi patru luni închisoare cu executare. Isăilă fusese trimis în judecată tot de DNA în 23 iulie 2014 pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Marius Isăilă a fost senator în Parlamentul României în legislatura 2012-2016 din partea PSD Dâmboviţa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.