Fostul şef al DIICOT Codruţ Olaru se pensionează. El are la 49 de ani şi este procuror militar la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul ”privind eliberarea din funcţia de procuror militar la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii a domnului general-maior magistrat Olaru Codruţ – pensionare, la data de 31 decembrie 2022”.

În 29 noiembrie, preşedintele a semnat decretul ”privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Olaru Codruţ din Ministerul Apărării Naţionale, la data de 31 decembrie 2022”.

Născut în 1973, Codruţ Olaru a fost adjunct al procurorului general al României din mai 2013 până în mai 2016, când a fost numit la Secţia Parchetelor Militare. Anterior, din 11 ianuarie 2007 până în mai 2013, a fost procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. El a candidat şi pentru funcţia de procuror general.

Olaru a fost acuzat că şi-a plagiat întreaga teză de doctorat intitulată „Particularităţile criminalităţii organizate în România”, coordonată de ministrul Justiţiei Tudorel Toader, conform Pressone, care a susţinut că teza de doctorat, susţinută în 2013 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, are 250 de pagini, toate copiate din diverşi autori români, dar şi din surse online.  Codruţ Olaru a afirmat, însă, că lucrarea este scrisă de el: „Indiscutabil nu a fost scrisă de altcineva. Eu am scris-o”, a declarat el la acel moment.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.