Fostul şef al CFR Mihai Necolaiciuc, condamnat la opt ani de închisoare, pentru abuz în serviciu, rămâne în penitenciar după ce Tribunalul Constanţa a respins luni, contestaţia formulată de către acesta la decizia din urmă cu mai bine de două luni a Judecătoriei Medgidia, prin care instanţa i-a respins cererea de liberare condiţionată, decizia magistraţilor fiind definitivă. Tribunalul Constanţa a admis însă cererea lui Necolaiciuc de sesizare a Curţii Constituţionale în cazul unor prevederi din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tribunalul Constanţa a decis respingerea, ca nefondată, a contestaţiei lui Mihai Necolaiciuc împotriva deciziei luate în 11 aprilie, de Judecătoria Medgidia, prin care i-a fost respinsă cererea de liberare condiţionată.

Decizia instanţei este definitivă, iar Mihai Necolaiciuc va rămâne în penitenciar.

Tribunalul Constanţa a admis însă cererea lui Necolaiciuc de sesizare a Curţii Constituţionale.

“Dispune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.587 alin.2 Cod procedură penală şi art.587 alin.1 şi alin.2 teza I Cod procedură penală în referire la art.97 alin.1, 2, 3, 6, 10, 11 şi 13 din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal”, a decis Tribunalul Constanţa.

Judecătoria Medgidia a judecat, în 11 aprilie, cererea de propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, privindu-l pe Mihai Necolaiciuc, fostul şef al CFR. 

Instanţa a respins această propunere, stabilind totodată termen de reînnoire a cererii după patru luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În luna decembrie a anului 2016, Mihai Necolaiciuc mai depusese o cerere de liberare condiţionată, respinsă, de asemenea, de Judecătoria Medgidia, iar apoi la începutul lunii februarie, Tribunalul Constanţa a menţinut această decizie. 

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv, în 23 noiembrie 2016, de Curtea de Apel Bucureşti, la opt ani de închisoare, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, prejudiciul produs companiei feroviare de către Necolaiciuc şi mai mulţi foşti şefi din CFR şi administratori de firme fiind de aproape 57 de milioane de euro.

Din pedeapsa lui Necolaiciuc va fi scăzută perioada în care a stat în arest preventiv, respectiv din 17 iunie 2009 până în 26 ianuarie 2012, şi perioada din 17 octombrie 2014 până în 17 iulie 2015, când a fost eliberat condiţionat din executarea unei alte pedepse, de patru ani şi şase luni închisoare, la care a fost condamnat definitiv în 17 octombrie 2014.

În acelaşi dosar, Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice, a fost condamnată la cinci ani şi şase luni de închisoare, pedeapsă redusă de la opt ani de închisoare, cât primise la Judecătoria Sectorului 1, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti le-au redus pedepsele dispuse de Judecătorie şi i-au condamnat definitiv pe Vlăduţ Ilie, fost inspector de specialitate la Serviciul Aprovizionare din subordinea Direcţiei Comerciale a CFR - la trei ani de închisoare cu suspendare, Dragoş Vasile Vlăduţ, fost şef al Serviciului Aprovizionare - la trei ani de închisoare cu executare, Maria Ana Matei, director al Direcţiei Comerciale în perioada decembrie 2000-aprilie 2001 şi director al Direcţiei Economice în perioada aprilie - noiembrie 2001 – la trei ani de închisoare cu suspendare, Octavian Costea, consilier juridic în cadrul Direcţiei Comerciale în perioada ianuarie 2001 - ianuarie 2004 – la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.

În acest dosar au fost comasate trei cauze în care Mihai Necolaiciuc şi mai mulţi foşti şefi din CFR şi administratori de firme au produs companiei feroviare un prejudiciu total de aproape 57 de milioane de euro. Faptele au vizat angajarea companiei feroviare în relaţii contractuale nelegale, în urma cărora au fost plătite din bugetul CFR produse, bunuri şi servicii care nu au fost niciodată livrate sau au fost necorespunzătoare calitativ şi nefolositoare companiei, utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, în folosul unor societăţi comerciale private, de la care au fost achiziţionate produse precum rulmenţi, şuruburi, piuliţe, butaşi de trandafiri, servicii de pază, delegaţii în străinătate, dicţionare şi reparaţii la case de odihnă, precum şi piese pentru instalaţii feroviare.

Necolaiciuc este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.

Într-un alt dosar, Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv la patru ani şi şase luni de închisoare în 17 octombrie 2014, pentru utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice. Mai exact, o bună parte din 34,3 milioane de euro, bani obţinuţi prin creditul de la Banca Europeană de Investiţii contractat în anul 2000 pentru diminuarea efectelor inundaţiilor şi reconstruirea infrastructurii feroviare afectate de viituri, au fost cheltuiţi pe servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, aparate de aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende.

În iulie 2015, după ce a executat nouă luni de închisoare, Necolaiciuc a primit o decizie definitivă de eliberare condiţionată din partea magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti, fostul director al companiei CFR fiind pus atunci în libertate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.