Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a venit la DNA, luni, fiind citat ca martor într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Vlădescu: Am fost la DNA ca martor, nu pot să spun în ce dosar

Întrebat, la ieşirea de la DNA, unde a stat aproximativ două ore, dacă a fost citat ca martor al acuzării sau al apărării, Sebastian Vlădescu a spus: "Am fost martor pur şi simplu”.

Fostul ministru al Finanţelor a refuzat să spună dacă dosarul în care a fost audiat este cel în care au fost puşi sub acuzare deputatul Ioan Oltean şi mai mulţi foşti membri ai ANRP, pentru despăgubirea ilegală a omului de afaceri Mihai Rotaru.

Vlădescu a spus că nu ştie cum a ajuns să fie despăgubit Mihai Rotaru.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că fostul ministru Sebastian Vlădescu va da declaraţii de martor în dosarul despăgubirii ilegale a lui Mihai Rotaru, după intervenţii la ANRP.

În această cauză, deputatul PNL Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. Procurorii DNA îl acuză pe Ioan Oltean că a intervenit pe lângă fostul preşedinte ANRP Crinuţa Dumitrean pentru despăgubirea omului de afaceri Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, pentru un teren supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei. În schimb, deputatul ar fi primit 600.000 de euro de la Rotaru, printr-un intermediar, care i-ar fi dat banii într-o biserică din Chitila.

Ioan Oltean ar fi fost denunţat de Adrian Alexandrescu, fostul paroh de la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Chitila, condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare într-un alt dosar privind tot despăgubiri de la ANRP. Adrian Alexandru le-ar fi spus anchetatorilor că Ioan Oltean a primit, "în preajma Paştelui 2010”, în curtea bisericii din Chitila, un sac mare de bani de la şoferul omului de afaceri Mihai Rotaru.

Deputatul Ioan Oltean a declarat, după ce a fost pus sub acuzare, că preotul din Chitila minte, pentru că el nu a fost niciodată la acea biserică din Chitila.

La momentul aprobării despăgubirii lui Mihai Rotaru, în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP erau Crinuţa Dumitrean, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru, Marko Attila şi Cătălin Teodorescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.