Fostul deputat Cristian Rizea, trimis în judecată de DNA alături de omul de afaceri Lucian Colţea, care i-ar fi dat 300.000 de euro ca să intervină la RAAPPS pentru retrocedarea unui teren într-o zonă rezidenţială din Bucureşti şi la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu, a fost condamnat luni la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În primă instanţă magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis condamnarea lui Rizea la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, iar pentru infracţiunea de influenţare a declaraţiilor instanţa a dispus pentru fostul deputat doi ani de ani închisoare. În final, fostul parlamentar va avea de executat patru ani şi opt luni de închisoare, iar decizia a fost menţinută luni..

Decizia ICCJ este definitivă.

În martie 2016, deputatul PSD Cristian Rizea a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, alături de omul de afaceri Lucian Colţea, care i-ar fi dat 300.000 de euro ca să intervină la RAAPPS pentru retrocedarea unui teren într-o zonă rezidenţială din Bucureşti şi la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu.

Potrivit DNA, în 2 decembrie 2009, în baza unei înţelegeri anterioare, Cristian Rizea a primit de la Lucian Colţea, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 200.000 de euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie 2009, a primit  alţi 100.000 de euro, pentru ca în schimb să intervină la Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi la Primăria comunei Chiajna.

În schimbul banilor, Lucian Colţea voia urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din Bucureşti, pentru o persoană din familia sa, şi obţinerea dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna. “Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influenţă, au fost întocmite patru contracte de împrumut false”, conform procurorilor DNA.

Anchetatorii îl mai acuză pe Rizea că, în decembrie 2015, în timpul desfăşurării anchetei penale, i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală. Rizea le-ar fi promis celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei clinici.

Cristian Rizea a fost pus sub control judiciar pe 10 martie 2016, la o zi după ce Camera Deputaţilor a aprobat reţinerea sa, dar a respins cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive. Rizea trebuia să depună o cauţiune de 1,5 milioane de lei, în cadrul măsurii preventive.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.