Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a cinci persoane, printre care un fost director al unei instituţii financiare nebancare, sub acuzaţia de delapidare. Dosarul va fi judecat la Tribunalul Bucureşti, iar prejudiciul estimat în acest caz depăşeşte 16 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Pe lângă directorul instituţiei nebancare, mai sunt trimişi în judecată fostul director al departamentului credite, fostul director de vânzări şi doi administratori ai unor societăţi comerciale.
 
În rechizitoriul din acest dosar se arată că ”în perioada  iulie 2007 - septembrie 2008, directorul general al unei instituţii financiare nebancare, beneficiind de ajutorul celor doi directori din subordinea sa, ar fi încheiat fără drept un număr de 42 contracte de leasing financiar cu societăţile controlate de cei doi oameni de afaceri. Contractele respective ar fi fost încheiate cu încălcarea normelor Băncii Naţionale a României şi a celor interne ale societăţii conduse de primii trei inculpaţi. Prin aceste demersuri instituţia financiară nebancare ar fi fost prejudiciată cu suma de 16.313.843 euro”. 
 
Instituţia financiară nebancară care succede în drepturi societatea păgubită în maniera de mai sus s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 17.645.271 euro.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.