Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a anunţat, marţi seară, că a centralizat parţial voturile magistraţilor din adunările generale, iar rezultatele de până acum arată că 80,8% dintre magistraţi s-au pronunţat pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), 7,76% pentru menţinerea ei, iar 11.43% pentru amendarea normelor juridice care reglementează activitatea instituţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a anunat, marţi seară, printr-un comunicat de presă, că a centralizat parţial procesele-verbale cu voturile din adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, organizate zilele trecute, ca urmare a solicitării Ministerului Justiţiei de consultare a judecătorilor şi procurorilor români cu privire la oportunitatea unor proiecte de acte normative.

Subiectele în legătură cu care s-au pronunţat magistraţii sunt:

1. schema de pensionare anticipată a magistraţilor, prevăzută prin art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în funcţiile prevăzute de judecător, procuror şi magistrat-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecător şi magistrat-asistent de la Curtea Constituţională

2. trecerea la complete de 3 judecători în apel – modificarea prevăzută la art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

3. noul ciclu temporal de 4 ani de formare iniţială la Institutul Naţional al Magistraturii – modificarea prevăzută la art. 15-16 din Legea nr. 304/2004;

4. Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie – modificările prevăzute la art. 881 şi urm. din Legea nr. 304/2004, precum şi ordonanţele de urgenţă corespunzătoare.

”Din 1.172 magistraţi (judecători şi procurori) care au votat, 80.80% s-au pronunţat pentru desfiinţarea SIIJ, 7.76% pentru menţinerea SIIJ, iar 11.43% pentru amendarea (abrogarea parţială, modificarea sau completarea) normelor juridice care reglementează activitatea structurii de parchet menţionate.
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România va continua centralizarea voturilor, urmând a publica rezultatele definitive în zilele următoare, cu privire la toate aspectele supuse consultării magistraţilor”, a transmis Asociaţia în comunicatul de presă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a transmis, vineri, Ministerului Justiţiei că majoritatea judecătorilor ICCJ consultaţi sunt pentru amendarea prevederilor legale care reglementează funcţionarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. De asemenea, judecătorii ICCJ s-au exprimat pentru menţinerea dispoziţiilor privind pensionarea anticipată.

Ministrul JUstiţiei, Cătălin Predoiu, a trimis o scrisoare prin care cerea magistraţilor ca, până în 30 noiembrie, să-şi exprime punctul de vedere cu privire la 1- pensionarea anticipată; 2 - compunerea completurilor de apel la instantele inferioare; 3 - durata INM; 4 - functionarea SIIJ.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.