Douăsprezece persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT, după ce au determinat mai multe femei să se prostitueze, uneori folosind violenţa. Femeile au fost racolate prin metoda “loverboy”. Victimele erau izolate de familie, le erau reţinute actele de identitate şi telefoanele mobile. Două dintre persoanele trimise în judecată au reuşit să obţină din exploatarea victimelor peste două milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a 12 persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane în formă continuată, proxenetism în formă continuată, influenţarea declaraţiilor în formă continuată, instigare la influenţarea declaraţiilor, spălarea banilor în formă continuată, favorizarea făptuitorului în formă continuată.

Anchetatorii au stabilit că cinci dintre cele 12 persoane au recrutat în perioada 2012-2018, mai multe femei pentru care le-au obligat să se prostitueze.

“S-a reţinut că, prin aceasta metodă, recrutorii intră în cercul de prieteni ai victimei sau în contact direct cu aceasta, îi câştigă încrederea, oferindu-i o variantă <<mai bună>> a vieţii, reuşind să satisfacă necesităţile emoţionale ale acesteia şi ajungând astfel să aibă un control total asupra ei, folosind diverse tactici manipulative. Recrutorul iniţiază o relaţie de prietenie cu victima, care apoi se transformă într-o relaţie de iubire şi astfel îi câştigă încrederea. Loverboy-ul este carismatic şi ştie cum să îşi aleagă victimele din grupuri vulnerabile, fete cărora le poate câştiga încrederea, ajungând în final să fie o persoană de suport pentru victimă şi chiar pentru familia acesteia”, au precizat reprezentanţii DIICOT.

Anchetatorii au precizat că ulterior, traficantul îşi manipulează psihic şi emoţional victima şi o convinge să facă orice i se solicită, promiţând că situaţia este una temporară, fapt care nu este real.

“Metoda aplicată este deosebit de periculoasă deoarece victima nu îşi dă seama de faptul că a fost manipulată decât atunci când reuşeşte să iasă din procesul de trafic. Recrutorul reuşeşte să izoleze victima în aşa fel încât ea să creadă că el este singura persoană care o iubeşte cu adevărat şi în care poate avea încredere”, a menţionat DIICOT.

Procurorii au precizat că tehnica “loverboy” a fost aplicată cu succes de către aceste persoane, care au reuşit să determine un număr semnificativ de victime să practice prostituţia în folosul lor, recurgând în acest scop la constrângeri psihice şi acte de violenţă fizică. Femeile obligate să practice prostituţia nu aveau asupra lor documentele de identitate sau telefoanele mobile, fiind izolate de familie. 

Pentru a ascunde provenienţa sumelor de bani dobândite prin exploatarea femeilor respective, persoanele anchetate de DIICOT au constituit depozite bancare, au achiziţionat autoturisme de lux sau locuinţe, încercând să confere aparenţa legalitate a deţinerii acestora, a mai precizat sursa citată.

Astfel, oamenii legii au stabilit că în perioada 2012 – noiembrie 2016, una dintre aceste persoane a obţinut din exploatarea victimelor prin obligare la practicarea prostituţiei pe teritoriile Italiei, Spaniei, Germaniei şi Austriei, suma de 1.577.480 euro, iar o alta, în perioada 2014 – 2016, în acelaşi mod, a obţinut aproape 700.000 de euro.

“După momentul în care activitatea infracţională a inculpaţilor pe acest palier a fost devoalată, aceştia au recurs la metode de convingere a două dintre victime de a-şi retracta sau de a nu da declaraţii incriminatoare împotriva lor, cărora le-au fost promise, în acest scop, bunuri sau sume de bani”, au mai spus reprezentanţii DIICOT.

De asemenea,  este cercetat şi un avocat pentru comiterea infracţiunii de favorizarea făptuitorului deoarece acesta din mai 2017 şi până în februarie 2018 a ajutat una dintre persoanele anchetate de procurori în încercarea de a influenţa victimele traficului de persoane, pentru a le determina să îşi retracteze depoziţiile.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.